25th

Vizualul ce te acaparează

4

OCTOMBRIE, 2018

venit, văzut… scris

Cred că în curând voi începe să aleg pe categorii. Și din categorii. Da, ați citit foarte bine! Va fi cam ca nominalizările la Oscar. Atunci când mă veți întreba care restaurant e preferatul meu sau pe care l-aș alege vă voi răspunde cu siguranță, total nepoliticos de altfel, cu o întrebare: „Preferat pentru ce?” Pentru că da, unul din scopurile finale ale demersului Manifest Bon Vivant este să găsim acele locuri care ne pot oferi pachetul complet: atmosferă, servicii, ambianță, gust, preț corect. Aspectul acesta l-am stabilit de ceva vreme. Însă formele pe care le poate îmbrăca acest „complet” sunt atât de diverse, complexe și chiar surprinzătoare încât mintea, dar mai ales sufletul, va ordona pe categorii toate locurile văzute. Le va așeza în sertare distincte pentru a le scoate de acolo atunci când va fi cazul, strict în funcție de necesități și circumstanțe. Nu tot timpul poți mânca la fel și nici nu îți dorești asta, nu tot timpul ai aceeași stare și nici nu ar fi bine, nu tot timpul cauți același lucru pentru că totul ar deveni monoton. Așa e și cu mâncarea: o legatură de suflet; iar sufletul trebuie ascultat și prețuit.

  • Facebook
  • Twitter

Detaliile fac mereu diferența

Până acum, trei au fost momentele în care am avut ocazia să mănânc în ambianța creată de cei de la 25th; ultima oară săptămâna trecută. De fiecare dată experiența a fost plăcută, ba chiar foarte interesantă mai ales din punct de vedere gastronomic. Atât ca gust dar, mai ales, ca aspect. Acesta este un punct forte al locului și recunosc că de fiecare dată îmi comand altceva tocmai pentru a fi surprinsă și deopotrivă încântată de forma de prezentare. O desfătare vizuală, fără vreo urmă de exagerare. Pentru mine, până acum, ei sunt câștigătorii la acest capitol. Locația este chiar în inima Clujului, Piața Unirii 4-5, și exprimă prin maniera în care a fost gândită eleganță. Vorbim strict despre interior; pe perioada verii au și terasă, amplasată pe trotuar, foarte aproape de trafic, în agitația specifică centrului unui oraș mare, dinamic, cu un du-te-vino continuu, chiar năucitor. Nu cred că este o ambianță optimă pentru a mânca, dar, din nou, este doar o viziune personală.
Am ajuns numai bine pentru ora prânzului iar restaurantul era deja destul de animat. Roșu, albastru intens și maro sunt culorile ce domină interiorul, culori ce contribuie cu desăvârșire la crearea unei ambianțe elegante, aparte, nu pompoasă, „dificilă” ori foarte elaborată, dar suficientă pentru a te simți altfel; cu stil. În sensul bun, firește. Scaune și canapele extrem de confortabile, din acelea ce te îmbie la ședere bună, de calitate și depănare de povesti, lemn, corpuri de iluminat cu un design modern, noncromatic, ale căror detalii mă duceau cu gândul la interiorul unei rodii, coloane de piatră ce susțin sticle cu vin, nu puține la număr și o priveliște minunată asupra Pieței Unirii. Este un loc în care vizualul primează. Te atrage, ți se întipărește în minte, te menține alert, încântat și te face și mai curios. Meniurile vorbesc pur și simplu prin imagini, sunt extrem de bine realizate, acaparatoare, te determină să treci cu nerăbdare de la o pagină la alta și, cu siguranță, îți fac alegerea tare dificilă. Am simțit-o pe pielea mea. Aici am văzut unele dintre cele mai frumoase tacâmuri, elegante, undeva între gri și negru ce se încadrau perfect locului, asemeni unei piese dintr-un puzzle. Vesela albă, impunătoare este o alegere extrem de inspirată căci doar așa te poți bucura și mai mult de frumusețea preparatelor.

  • Facebook
  • Twitter

„Așa e și cu mâncarea: o legatură de suflet; iar sufletul trebuie ascultat și prețuit.”

Esteticul cel de toate zilele

Ochii mi-au fost înrobiți la vederea celor 3 meniuri – gastronomie, vinotecă, băuturi – și să nu credeți că e doar formă fără fond; au și o structurare ireproșabilă. La capitolul băuturi veți descoperi o sumedenie de opțiuni apetisante, cu câteva repere diferite față de clasicele variante întâlnite cam peste tot în altă parte. Am ales un cocktail fără alcool, Melon – mere, pepene galben, migdale – extrem de delicios ce a fost sorbit până la ultima picătură, iar din categoria sparkling cocktails – cred că cea mai ofertantă de până acum, 14 la număr – amestec de prosecco cu piersică, adică Bellini. Mâncarea este împărțită în 10 subcategorii – gustare, salate și supe, paste, risotto, pasăre, pește, vită, porc, specialitatea bucătarului șef, desert. Descrierile destul de amănunțite cu detalii și despre ingredientele folosite, imaginile așa de grăitoare și îmbietoare sunt coordonate ce ar trebui să ajute; dar în acest caz fac alegerea dificilă. După ezitări – deloc puține – risotto cu mix de ciuperci, mușchiuleț de porc cu sos de hribi și cartofi gratinați, lava cake și mousse de fructul pasiunii, coulis de zmeură, krantz de ciocolată au făcut parte din meniul de prânz al acelei zile. Și totul ne-a fost adus foarte repede.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Mâncarea e o desfătare; și nu doar vizual

Nu știu dacă am mâncat până acum alt risotto atât de bun. Dar dacă voi avea ocazia să degust unul mai bun, singur voi fi în raiul gurmanzilor. Deși, recunosc, la început m-a speriat puțin aspectul cam „zemos”, totul s-a dovedit a fi exact așa cum trebuia. În primul rând, încă de la prima îmbucătură, te cucerea textura: fină, catifelată, moale dar cu fermitatea potrivită, dată de un orez pregătit exact cât era necesar, nici mai mult, nici mai puțin. Știți îmbrățișările acelea calde, sincere, acaparatoare, în care ai senzația că te afunzi și de unde nu te-ai mai lăsa desprins? Pentru papilele gustative, la întâlnirea cu acest risotto, trăirile au fost similare. După orezul bine pregătit, ciupercile, prezente din belșug, își aduceau la rându-le aportul de aromă, dar, mai ales, de gust. Cărnoase, suculente, de un maro pământiu, nu erau altceva decât bucăți din natură ce înnobilau acel fel de mâncare. Și cum nu e joc fără cântec, nici risotto fără parmezan parcă nu prea merge. Prezența-i îndestulătoare sporea aromele dovedindu-se a fi exact detaliul ce ducea întregul preparat spre desăvârșire. Nici mușchiulețul de porc nu a fost mai prejos: umplut cu ciuperci, venea însoțit de un sos onctuos în care se odihneau alte bucăți de ciuperci, parcă istovite după truda de a-și fi îndeplinit menirea. Am gustat doar puțin, împreună cu cartofi gratinați și nu a fost rău deloc.

  • Facebook
  • Twitter

Dar festinul acum urma să înceapă. Sau cel puțin pentru mine. Deși eram în întârziere cum puteam zice “pas” unui desert?! Mai ales că în ultima vreme când aud ceva cu și despre fructul pasiunii sunt deja cucerită. Așteptam asemeni unui copil farfuria cu dulcele promis; doar tropăitul din picioare mai lipsea. Și când a venit… Un mousse aerat, dar nu foarte, catifelat, mângâietor, cu fine adieri ale fructului din care era făcut te încânta cu gustu-i delicat; apoi, răspicat și puțin acrișor, sosul de zmeură prelua inițiativa, dar nu pentru multă vreme căci krantzul de ciocolată îndulcea din nou spiritele, la propriu. Un cumul de senzații diferite dar cuceritoare, rupturi de ritm în privința gustului ca trăirile dintr-un montagne russe, toate sunt aduse laolaltă într-un desert ce trebuie să fie încercat.

  • Facebook
  • Twitter

În ce sertar se află 25th?

Nu mai era vreme de poposit. Chiar dacă mi-aș mai fi dorit, treburi nerezolvate mă presau. Sunt sigură că senzația vă e familiară. Ca și un rezumat, serviciile sunt prompte; intră în categoria celor de calitate cu o atitudine corectă aș putea spune, doar că fără implicare. Există amabilitatea, respectul impuse de natura situației, însă totul e foarte rece, liniar, distant, ca o relație în termeni stricți, fără inflexiuni de vreun fel. Sau cel puțin așa a fost în ziua cu pricina. Așa cum e firesc, la sfârșit am cerut nota; prețul plătit a fost unul peste medie, evident, însă nu se situează în vârful piramidei. În opinia mea, experiența culinară este similară cu cea din restaurante unde se întâmplă să plătești mai mult decât la 25th. Sunt câștigători și ai raportului calitate-preț. Este acesta printre restaurantele pe care le-aș alege? Da. Pentru acele momente în care vreau să mânânc altfel, în care vreau să experimentez, să fiu surprinsă vizual sau să surprind plăcut pe cineva, este o opțiune. A mânca poate fi o formă de artă; iar noi putem fi norocoșii beneficiari ai acestei stări de fapt. Se merită să le treceți pragul. Asta dacă nu cumva s-a întâmplat deja; în acest caz, puteți împărtăși păreri. Sunt binevenite!

articole recente

Klausen Burger

Uneori se întâmplă ca ambianța unui loc în care ajung să îl facă memorabil; alteori serviciile sunt cele după care mă topesc; sau poate în anumite cazuri mâncarea e atât de specială încât alte mici neajunsuri sunt trecute cu vederea. Foarte rar am ocazia să îmi petrec timpul într-o locație ce le are pe toate. Iar asta nu e prea îmbucurător. Spre exemplu, nu țin minte să fi mâncat vreodată ceva cu adevărat memorabil în locul în care am ajuns pentru masa de prânz într-o luni.

citește mai mult

Rochelle Restaurant&Pub

Oricât de mult mi-ar plăcea Clujul și m-ar încânta socializarea în frumoasa urbe, duminica seara nu obișnuiesc să ies; o o stare de fapt ce s-a împământenit. Se mai întâmplă însă ca unele duminici să fie altfel. Adică încă de dimineață îmi tot dă târcoale dorința de a mânca „ceva bun”.

citește mai mult

Nuka Bistro

Cum vă place? Nu comedia cu același titlu scrisă de William Shakespeare. Încă nu am început să scriu despre cărți. Ci, busuiocul; acea minunată plantă condiment. Cum vă place? Eu îl ador; e nelipsit din casa mea, îl folosesc cam la orice, de multe ori cam abuzez de el. Sau cel puțin așa se întâmpla până acum câteva zile.

citește mai mult
Share This