CÂND ALEG EU

Ultimele postari

Let’s Coffee

Let’s Coffee

Unele inițiative sunt cu poveste. Ies din cotidian, poate sunt chiar unice; au o identitate aparte și un loc clar definitiv. În alegerile și, de cele mai multe ori, în sufletele noastre. Poate nu sunt pentru toți, e drept. Dar pentru cei ce le simt cu adevărat și rezonează cu ele se dovedesc a fi minunata experiență completă.

citește mai mult
Manger

Manger

Din perspectivă gastronomică am avut o săptămână intensă. Cu niște trăiri aparte, poate contradictorii, descoperiri uimitoare, dar pe deplin ofertante. Și pozitive. A recomanda sau nu un restaurant poate fi un lucru subiectiv. Chiar așa și este. Suntem diferiți, percepțiile ne sunt pe măsura acestui lucru, așteptările pe care ni le formăm influențate de experiențe trecute. Și nu numai.

citește mai mult
Zama

Zama

Am o legătură aparte cu zona săsească. O ador în toate privințele. Nu am căutat vreodată să înțeleg pe deplin acest lucru. Nu prea îi văd rostul și parca ar strica din farmec așa inițiativă. De ce să încerci să îți explici ceea ce te încântă. Doar cât sunt prin trecere în zona amintită și inima îmi tresaltă a sinceră bucurie, chipul zâmbește, ființa radiază a fericire. Dacă am șansa să și poposesc pe acolo, atunci e adevărat panaceu al sufletului.

citește mai mult

Despre mine

O persoană cu multe roluri, variate, pline de responsabilitate, solicitante și deopotrivă încântătoare.

Simona Rusu

Sa ne conectam

Abonati-va

publicitatea dumneavoastra aici

Vivamus magna justo, lacinia eget consectetur sed, convallis at tellus.

Comentarii recente

Arhivă

Categorii

articole

DOT

Nu i-am găsit ușor. E drept. Poate în mod normal aș fi renunțat și nu aș fi luat a doua oară la rând, număr cu număr, strada Potaissa în găsirea acelui număr 10. Oricât de dragă mi-ar fi mie strada cu pricina. Căci o ador, pur și simplu! Dar asta-i o altă poveste.

citește mai mult

Porția de sănătate

Ce-ați spune de două ore de relaxare, veselie, conexiune cu copiii, întâlnire cu oameni faini, pricepuți în ale gastronomiei și alimentației sănătoase? Vă garantez că după aceea am pleca nu doar mai bine dispuși cât și informați. Nu sună rău deloc, așa-i?

citește mai mult

Cu drag de comunitate: mănâncă local!

Trăim intens, nebunește și, de cele mai multe ori, frumos. Iar asta nu e rău deloc. Doar că uneori, în tot acest tumult, trăim un pic prea repede, alergăm, suntem în permanentă grăbiți, nu vedem lucruri frumoase sau nu ne putem bucura de ele pentru că într-o societate bazată pe consumerism totul este pe repede – înainte.

citește mai mult

CHIOS Social Lounge

Când spui „Cluj” printre altele spui și Parcul Central. Un punct de reper, dar, mai ales, de mare însemnătate sufletească. Nu ai cum să nu îl iubești, cu tot ceea ce aduce. E cam de poveste. Și, undeva, pe malul lacului, parte din această poveste este și el: Chios Social Lounge.

citește mai mult

Let’s Coffee

Unele inițiative sunt cu poveste. Ies din cotidian, poate sunt chiar unice; au o identitate aparte și un loc clar definitiv. În alegerile și, de cele mai multe ori, în sufletele noastre. Poate nu sunt pentru toți, e drept. Dar pentru cei ce le simt cu adevărat și rezonează cu ele se dovedesc a fi minunata experiență completă.

citește mai mult

Kupaj

Deși mi-am stabilit să nu merg în restaurante abia deschise ci să le las răgazul să se „așeze” iar trecerea timpului să își pună amprenta asupra a ceea ce sunt cu adevărat, în cazul Kupaj mi-am cam încălcat propria regulă. Deși, e doar parțial adevărat căci deschiderea oficială din mijloc de februarie a fost precedată de o serie de evenimente organizate, la ceas de seară, încă de prin noiembrie. Ca un fel de preambul. Deci, adevărul e oarecum la mijloc.

citește mai mult

Manger

Din perspectivă gastronomică am avut o săptămână intensă. Cu niște trăiri aparte, poate contradictorii, descoperiri uimitoare, dar pe deplin ofertante. Și pozitive. A recomanda sau nu un restaurant poate fi un lucru subiectiv. Chiar așa și este. Suntem diferiți, percepțiile ne sunt pe măsura acestui lucru, așteptările pe care ni le formăm influențate de experiențe trecute. Și nu numai.

citește mai mult

Zama

Am o legătură aparte cu zona săsească. O ador în toate privințele. Nu am căutat vreodată să înțeleg pe deplin acest lucru. Nu prea îi văd rostul și parca ar strica din farmec așa inițiativă. De ce să încerci să îți explici ceea ce te încântă. Doar cât sunt prin trecere în zona amintită și inima îmi tresaltă a sinceră bucurie, chipul zâmbește, ființa radiază a fericire. Dacă am șansa să și poposesc pe acolo, atunci e adevărat panaceu al sufletului.

citește mai mult

Syndicate Bar

Mereu am fost fascinată de hoteluri. De idee în sine, de tot ceea ce reprezintă și aduce conceptul. Pe cât de mult detestă unele persoane ideea – căci, da, se întâmplă – pe atât de mult mă atrage pe mine. E ca un miraj. Dacă aș putea, aș locui la hotel. Fără nici cea mai mică urmă de îndoială.

citește mai mult

CIMBRU MEAT&FLAME

Că e altfel, bănuiam încă dinainte de a-i trece pragul. Dar chiar și așa am fost surprinsă. Plăcut. Îi știam de ceva vreme statutul aparte. Încă de pe vremea când drumurile ni s-au intersectat prima oară la festivalul meu de suflet. Da, despre minunatul, magnificul și inegalabilul Electric Castle vorbesc. Dar pun pariu că și vouă vă sunt cunoscuți cei de la Cimbru. Sau măcar ați auzit de ei. Nu de alta, dar sunt deja un nume consacrat în lista vendorilor street food. Iar noi știm prea bine cât de multe evenimente de acest gen sunt în Cluj.

citește mai mult

Andive

Cred că v-au atras atenția în zona de legume a magazinelor căci fac parte adesea din oferta lor. Dacă nu le știați sigur le-ați remarcat, poate v-au ridicat semne de întrebare, au generat ceva nedumeriri de factură culinară.

citește mai mult

MEAT UP

Cred cu tărie că viitorul gastronomiei de calitate, cu adevărată apropiere față de client, cu servicii ireproșabile, mâncare savuroasă și atmosferă de suflet e chiar în astfel de locuri. Afacerile mici, de familie.

citește mai mult

articole recente

DOT

Nu i-am găsit ușor. E drept. Poate în mod normal aș fi renunțat și nu aș fi luat a doua oară la rând, număr cu număr, strada Potaissa în găsirea acelui număr 10. Oricât de dragă mi-ar fi mie strada cu pricina. Căci o ador, pur și simplu! Dar asta-i o altă poveste.

citește mai mult

Porția de sănătate

Ce-ați spune de două ore de relaxare, veselie, conexiune cu copiii, întâlnire cu oameni faini, pricepuți în ale gastronomiei și alimentației sănătoase? Vă garantez că după aceea am pleca nu doar mai bine dispuși cât și informați. Nu sună rău deloc, așa-i?

citește mai mult

Cu drag de comunitate: mănâncă local!

Trăim intens, nebunește și, de cele mai multe ori, frumos. Iar asta nu e rău deloc. Doar că uneori, în tot acest tumult, trăim un pic prea repede, alergăm, suntem în permanentă grăbiți, nu vedem lucruri frumoase sau nu ne putem bucura de ele pentru că într-o societate bazată pe consumerism totul este pe repede – înainte.

citește mai mult

CHIOS Social Lounge

Când spui „Cluj” printre altele spui și Parcul Central. Un punct de reper, dar, mai ales, de mare însemnătate sufletească. Nu ai cum să nu îl iubești, cu tot ceea ce aduce. E cam de poveste. Și, undeva, pe malul lacului, parte din această poveste este și el: Chios Social Lounge.

citește mai mult

Let’s Coffee

Unele inițiative sunt cu poveste. Ies din cotidian, poate sunt chiar unice; au o identitate aparte și un loc clar definitiv. În alegerile și, de cele mai multe ori, în sufletele noastre. Poate nu sunt pentru toți, e drept. Dar pentru cei ce le simt cu adevărat și rezonează cu ele se dovedesc a fi minunata experiență completă.

citește mai mult

Kupaj

Deși mi-am stabilit să nu merg în restaurante abia deschise ci să le las răgazul să se „așeze” iar trecerea timpului să își pună amprenta asupra a ceea ce sunt cu adevărat, în cazul Kupaj mi-am cam încălcat propria regulă. Deși, e doar parțial adevărat căci deschiderea oficială din mijloc de februarie a fost precedată de o serie de evenimente organizate, la ceas de seară, încă de prin noiembrie. Ca un fel de preambul. Deci, adevărul e oarecum la mijloc.

citește mai mult

Contact

Telefon

+(4) 0734 659 686

E-mail

contact@manifestbonvivant.com

Scrieți-mi aici

Acord GDPR

Share This