Atelier de ornat turtă dulce
Sărbători cu aromă de scorțișoară
12
DECEMBRIE, 2019
orașul vibrant
Febra sărbătorilor de iarnă deja ne-a cuprins. Se simte peste tot agitația specifică de parcă au intrat zilele în sac și timpul vrea să ne facă în ciudă cu trecerea mult prea rapidă; deopotrivă ne cuprinde o relaxare aparte și suntem copleșiți de bucuria din suflet pentru că urmează poate cea mai frumoasă perioadă din an. Răgaz, introspecție, tihnă. Pe toate le primim de vrem a le accepta.
În copilăria-mi eram ferm convinsă că ateliere de făcut turtă dulce au loc doar în casă lui Moș Crăciun. De fapt, că doar acolo, la Moș, se pregătește turta dulce. Căci minunății atât de aparte doar pe acel tărâm puteau fi făurite. Ticsit de atmosferă caldă, propice sărbătorilor, colinde, brad împodobit, căni cu ciocolată caldă ori ceai aburinde și puzderie de spiriduși pricepuți. Ei responsabili cu elaboratul și mult prea importantul proces de dichisire a bucăților de turtă dulce… Vă puteți închipui ce însemnătate aveau pentru mine aceste mici dulciuri de le rezervasem așa scenariu detaliat.
Deși e disponibilă tot timpul anului, chiar și acum, după atâta amar de vreme de când copilăria e doar amintire, parcă tot cu perioada frumoasă a Crăciunului asociez
turta dulce. Alături de miros de cetină, citrice și multă scorțișoară. Și brad împodobit. Mă trezesc și acum, ca adult, hoinărind prin târgurile cu produse tradiționale pentru a găsi modele cât mai speciale. Iar convingerea din perioada prunciei s-a risipit de ceva vreme; viața mi-a arătat că oamenii sunt responsabili cu producerea minunatei delectări culinare. Artizani desăvârșiți firește, care nu pun doar ingrediente sănătoase în micile figurine delicioase. Ci și mult suflet. Tot un fel de spiriduși i-am putea numi.
„Așa de frumoase că-ți smulgeau, involuntar, exclamații de tot felul. Asta dacă nu te lăsau mut de uimire. Graiul îți pierea, ochii se bucurau nespus iar gustul se-ntreba când va veni vremea să fie topit de plăcere.”
Ideea de a participa la un astfel de atelier a rămas ca o dorință neîmplinită. Așișderea vrerea de a face parte, oarecum, din această magie: a făuritorilor de turtă dulce. Căci ei sunt aparte, fără doar și poate. Vis de copil ce credea stăruitor în povești și lumea lor fascinantă în care imaginația zburdă nestingherită.
Și uite cum, după îndelungă așteptare lucrurile s-au așezat iar visul mi s-a adeverit. Chiar zilele acestea la atelierul de decorat turtă dulce organizat pentru copii de către cofetăria Friandise. Rolul mi-a fost de privitor. Dar, îndestulător.
Ce loc mai potrivit să fi fost pentru ca un vis să devină realitate?
De cum am intrat în minunata cofetărie, am și pătruns în atmosferă ca de tărâm magic. Feeric. Unde mai pui ca eram înconjurați de prăjituri apetisante așa cum doar ei știu a pregăti și figurine de ciocolată fascinante. Așa de frumoase că-ți smulgeau, involuntar, exclamații de tot felul. Asta dacă nu te lăsau mut de uimire. Graiul îți pierea, ochii se bucurau nespus iar gustul se-ntreba când va veni vremea să fie topit de plăcere. Greu poate fi să lucrezi într-o cofetărie…
Ca-n orice casă primitoare, cu gazde pe măsură ce vor a te simți binevenit, totul era pregătit în așteptarea copilașilor. 8 la număr pentru fiecare atelier tocmai pentru ca gazdele să se poată ocupa cu grijă de toți. Și să se creeze atmosferă apropiată, familială. Numai bună pentru așa îndeletnicire.
Formele pe masă – brăduți, fetiță și băiețel de turtă dulce, stele, inimi, căsuța, clopoței – bonetele, șorțurile, mănușile și ecusoanele cu numele copiilor gata de a fi preluate. Ca pentru adevărați patiseri. Plus niște pahare pline cu ceai cald numai bune pentru a lupta cu frigul de pe drum. Aaaa… Și multă bună dispoziție. Deopotrivă a prichindeilor și părinților. Care deși doar observau, erau la fel de pătrunși de bucuria momentului. De fericirea celor mici. Despre nerăbdare… Nici nu se mai pune problema: copilașii abia așteptau să fie făuritori de turtă dulce. Entuziasm, din belșug. Doar știți cum pot fi prichindeii atunci când le place cu adevărat ceva. Cofetăria era plină de atmosferă de sărbătoare autentică ce te făcea să te simți cum nu se putea mai bine.
Aluatul era pregătit și deja întins; copiii și-au ales formele dorite și plini de încântare au purces la treabă. Cu ajutorul gazdelor, extrem de atente și implicate, răbdătoare, ca din senin au apărut tot felul de figurine care, ulterior, au fost pregătite spre a intra la cuptor preț de câteva minute. De atâta timp are nevoie turta dulce pentru a se coace. Mirosul de scorțișoară i-a făcut pe unii chiar să guste aluat crud. Verdictul?! Buun…
Cât aluatul se transforma în dogoarea cuptorului căpătând dolofan aspect și gust irezistibil, pentru un plus de energie și rodnică imaginație copilașii au primit prăjituri cu morcov. Repaus binemeritat căci munca nu se încheiase. Doar urma partea cu decorarea. Aveau nevoie de spor.
Ei, și ce adieri încântătoare au cuprins spațiul cofetăriei când minunățiile au fost aduse. Arome desăvârșite ce anunțau gust teribil de bun. Acum să fi văzut chipuri poznașe pline de bucurie. Dar și de mare poftă! Ochii le sclipeau de fericire și în chiote de reală încântare au început demonstrația de adevărați artiști. Cu
niște culori pastel desăvârșite, naturale fără excepție, au dichisit turta dulce în straie oacheșe. De sărbătoare, cum altfel! Parcă a prins viață sub mânuțele dibace. Imaginația de copii cu drag de frumos a prins contur în cele mai frumoase desene. Fiecare bucată de turtă dulce a fost tratată cu mare drag și grijă. Doar așa ies lucruri minunate. Dacă pui mult suflet. La final, și-au colorat frumoasă etichetă, tot în tematică de sărbători, ce le purta numele, au primit cutie în care și-au pus turtițele, mândri nevoie mare. Munca lor se încheiase. Delectarea, urma acasă.
De ceva vreme nu am văzut copii atât de fericiți. Atelierul își atinsese pe deplin scopul: de a sădi atmosferă de sărbătoare în sufletele lor. Am părăsit cofetăria însoțită de un copil din cale-afară de fermecat. De întreaga experiență. Timp de calitate și amintiri ce vor fi purtate permanent în suflet. Ce vor clădi adultul frumos de mâine ce va ști a prețui lucrurile cu adevărat importante. Copil care într-o seară friguroasă de marți își purta mândru, prin centru de Cluj, rodul muncii depuse preț de puțin mai mult de o oră. A împărțit cu bucurie toate bucățile de turtă dulce convinsă fiind că va dărui ce tocmai primise: încântare. Magia sărbătorilor se află în noi…
Și în plină sporovăială de copil fericit și-a anunțat dorința de a participa în fiecare an la atelierul de ornat turtă dulce. Mulțumim Friandise!
articole recente
Plăcintă cu spanac și trei tipuri de brânză
Nu știu plăcintă care să se facă mai ușor decât aceasta. La un concurs al eforturilor raportate la rezultatul măsurat în gust bun, câștigă detașat. E minunată. Potrivită atât pentru cei mici cât și pentru mai marii casei, pentru cei ce ar devora absolut orice fiind pofticioși din fire, cât și pentru simandicoșii gastronomiei. E varianta perfectă pentru cei ce iubesc trufandalele pe care cu atâta drag ni le aduce primăvara și vor să se bucure de tot ceea ce au să ne ofere. Și au din belșug!
YUME Coffee Victor Babeș
E prima dată când se întâmplă să scriu despre un loc chiar când mă aflu în incinta-i. Și e interesant din cale-afară. Căci împărtășești impresii, trăiri autentice de la fața locului.
Shaorma: între iubire și indiferență
Aceasta e o scriere doar pentru cei sinceri. Ce știu a-și recunoaște poftele și acționează sub imboldul lor. Sau, altfel spus, topicul e unul cu alergie. La ipocrizie. El dezbate răspicat, clar fără ocolișuri un subiect tabu: cât de mult iubim shaorma? După cum vedeți nici nu am mai pus problema dacă.
Pentru răsfăț culinar, tort de mere
V-am povestit, nu demult, cum mama ne pregătea tort de mere. Și cum el devenea dintr-un simplu desert – bun din cale-afară, e drept – dovada supremă de răsfăț. Și drag de noi. Deopotrivă era un fel de vestitor al sărbătorilor. Căci doar atunci ne bucuram de tot ceea ce avea să ne ofere.
Brutăria artizanală Grana
Am crescut cu pâine făcută în casă. Era nelipsită. Nu dintr-un moft, trend ori ceva similar. Ci din necesitate. La acea vreme nici prin cap nu-mi trecea că e vorba de pâine artizanală. Ori că i s-ar spune așa. Era firescul. Treptat a dispărut. Am devenit mai lipsiți de timp, poate.
Un dulce de la Vlad Mureșan
Deserturile, această reală nebunie a gustului și plăcere a simțurilor, trebuie să spună poveste ori să transmită gust? Să fie formă sau fond? Să ne acapareze vizual ori să genereze dependență în urma degustării? Ideal, câte puțin din toate.