Bistro 1568

Astăzi, doar povestea

15

NOIEMBRIE, 2018

venit, văzut… scris

Astăzi voi schimba puțin registrul scrierilor. Sau cel puțin maniera în care am ales ca firul poveștii să fie depănat. Astăzi nu voi mai scrie impresii personale, nu voi mai trage linii, genera rezumate ori concluzii de vreun fel. Voi relata o experiență și atât. După care, aprecierea va rămâne în totalitate la latitudinea voastră, dragii mei.

  • Facebook
  • Twitter

Actul I: intrarea

10 minute. Atât a durat din momentul în care am ales să mă așez la o masă și până când a venit cineva să mă întrebe ceva legat de prezența mea acolo. Stați liniștiți, am căutat scuze căci nu sunt genul care să arunc întâi vina fără o analiză amănunțită. Era nici ora 13, un restaurant nici pe jumătate plin. Când am intrat, am întâlnit o privire destul de rece, cam ca de gheață, ce s-a întunecat și mai mult atunci când am ales să rămân în interior. Mai exista varianta terasei căci noiembrie s-a arătat destul de îngăduitor cu noi până acum. Ciudat sentiment a generat această „primire”; din acela în care îți vine să te pitești. Presupun că eram un efort în plus. După primele 5 minute, mi-am spus să plec. Dar am ales să rămân din două motive. Poate erau doar niște aparențe ale unor circumstanțe în care nu picasem prea bine. Și trebuia să lămuresc dacă așa stăteau lucrurile sau nu. Iar dacă nu momentul era cel prost ales, cu atât mai mult trebuia să fiu acolo.

  • Facebook
  • Twitter

„Iar Bistro 1568 le are pe toate amintite. Un tărâm al culorilor de poveste, în nuanțe „vii”, de vară frumoasă, însorită.”

Actul doi: decorurile

Da, eu sunt aceea pentru care aspectul unui loc este important. Îmi place ca atunci când mănânc și privesc în jur să mă pot bucura. Să-mi tropăie sufletul de fericire. De ceea ce văd, de alegeri surprinzătoare, combinații pe măsură, de detalii aparte ale unui decor, de o lampă cu personalitate, sau de un tavan boltit și cu talent pictat, de scaune în culori altfel, de nuanțe, de materiale, de texturi. Da, din toate acestea te poți înfrupta doar cu privirea și, mai mult, să primești în schimb, bucurie. Imensă. Credeți-mă, nu exagerez cu ceva. Iar Bistro 1568 le are pe toate amintite. Un tărâm al culorilor de poveste, în nuanțe „vii”, de vară frumoasă, însorită. Boltiri, forme atipice, detalii oacheșe. Pentru mine este în top 5 interioare de Cluj. Dar, totuși, o experiență culinară nu se poate rezuma la atât. Nu doar că nu se poate, dar nici nu trebuie și cu atât mai puțin ne dorim să se întâmple astfel.

  • Facebook
  • Twitter

Actul trei: jocul actoricesc și piesa în sine

Am găsit pe masa – frumos pregătită, de altfel – meniul zilei pentru toată săptămâna în curs. Prânzul de luni consta din ciorbă de cartofi cu afumătură, paste cu șuncă și caș, la un preț de 20 ron. Pentru o diferență de până la 21 ron puteai alege și o băutură: o bere sau un pahar cu vin. Deloc rău, aș putea spune. Chiar de nerefuzat. După minutele de așteptare, atunci când mi-a venit rândul să îmi exprim opțiunea am fost întrebată direct ce doresc să mănânc. Nici o secundă nu s-a pus problema aducerii meniului standard al restaurantului. Oricum venisem să testez meniul zilei, deci alegerea îmi era clară. Dar, totuși… Am specificat că aș dori un pahar cu vin, la fel de sec mi s-a spus să aleg între alb și roșu, fără nici un alt detaliu. M-am conformat. La nici un minut după încheierea conversației pe masă a și apărut licoarea cu pricina ce s-a întâmplat să fie extrem de bună, ușoară, cu o puternică notă tămâioasă, florală, potrivită acelui moment al zilei.
Nu trecu mult și ciorba fu adusă. Același castron alb, rotund, așezat pe o farfurie de care era despărțit printr-un șervețel simplu, la rându-i alb. Imagine ce mie îmi amintește tot de concediile de pe litoralul românesc de prin anii ‘80. Am scris în detaliu senzația generată într-un alt review al acestei locații, de pe la 1 iunie, când trăirile au fost identice. Ciorba de cartofi cu afumătură se numără printre preferatele mele. O pregătesc chiar foarte des și mă și înfrupt din ea prin oraș atunci când am ocazia. Arăta apetisant, avea o aromă îmbietoare, doar că ceva parcă nu se lega. Era oarecum prea „subțire” pentru acest tip de ciorbă, deloc onctuoasă, „cremoasă” și pe deplin mângâietoare. De parcă ingredientele nu reușiseră să-și aducă pe deplin aportul de gust. Afumătura nu prea se simțea ca și prezență; și nu mă refer la lipsa cărnii, căci aceasta se întrezărea, ci la acel aport inconfundabil, de neegalat pe care reușește să îl aducă oricărui tip de mâncare în care se folosește. Nu era rea; doar destul de departe de ceea ce poate însemna această ciorbă.

  • Facebook
  • Twitter

A urmat foarte repede – căci uneori aveai senzația că vin ca pe bandă rulantă – partea a doua a prânzului. Pastele – penne, mai precis – arătau exact ca cele fierte de bunica mea în momentele în care nu avea prea multă vreme de gătit. Nu din rea voință, doar că treburile nu o prea lăsau. Atunci arunca într-o oală repejor niște paste, le fierbea așa, din ochi, punea la fel de rapid niște zahăr pe ele, poate și ceva nucă, și masa era gata. Atunci, nu era de condamnat. Acum… Nici gustul nu era de impact mai ales nu se putea vorbi de un fel omogen, închegat. Parcă erau elemente luate din scenarii diferite și puse la un loc. Deasupra, câteva felii de șuncă trase la tigaie, puțin sos și niscavai caș ras. Și acesta nu prea mult. Rezultatul? Nu am putut mânca decât aproape jumătate din ele. Orice altă înghițitură ar fi fost un efort considerabil. Când am crezut că pot cere nota a apărut și un desert: o bucată de dovleac copt. Pe o farfurie albă. A fost o surpriză, căci nu era trecut în meniu. Era bine copt. Atât. Și nimic mai mult.
Sincer, abia așteptam să plec. Ceea ce s-a și întâmplat după ce am plătit nota. Am salutat și fără să primesc vreun răspuns de vreun fel, am ieșit. La fel de stingherită ca atunci când ai senzația că deranjezi.

  • Facebook
  • Twitter

Acum, dacă e să privim în ansamblu, pentru cei 21 de ron am primit un prânz complet și un pahar cu vin. Poate mai mult decât echitabil, ar spune unii. Nici nu contest acest aspect. Dar lucrurile nu pot fi privite doar dintr-o astfel de perspectivă. Căci serviciile, mâncarea, prezentarea ei trebuie să fie uniforme, să respecte standardul de calitate specific locului, indiferent de momentul în care alegi să mănânci. Ori de opțiunile tale. Ori de prețul lor. La urma urmei, prețul este cerut chiar de ei. Sigur există o cale de a face lucrurile cum trebuie. Chiar dacă asta ar însemna câțiva lei în plus ori un pahar de vin mai puțin.

articole recente

Mango

Tot discutăm noi de ceva vreme despre cum fericirea stă în lucruri simple și ne poate fi atât de la îndemână. Doar să știm noi să o „vedem”. Mai în glumă, mai în serios, ne începem săptămână cu cel supranumit „fructul fericirii”, nimeni altul decât mango.

citește mai mult

House of Aroma

Fascinația mea pentru Maroc, Turcia, Cipru și alte țări similare pornește, mai ales, de la gastronomie.De fapt, cam la ea se rezumă. Sunt absolut topită după tot ceea ce le este specific, fie că vorbim de gustări, supe, feluri principale, deserturi, condimente. Și maniera în care sunt prezentate e cuceritoare. Sau cel puțin pe mine m-a cucerit. Ideea de a mânca este precum un ritual.

citește mai mult
Share This