Brewtiful

Bucuria de a descoperi farmecul unei cafenele speciale

19

SEPTEMBRIE, 2019

când aleg eu

Am așteptat ceva vreme până să scriu despre Brewtiful. Și nu pentru că aș fi avut dubii în ceea ce privește cafeaua lor de specialitate. E printre cele mai bune din Cluj. Chiar în top trei al preferințelor personale ce a fost dat tumultuos peste cap odată cu apariția lor. Sunt talentați și pasionați. Rețeta perfectă. Încă de când aveau doar punctul de vânzare în unul din mallurile clujene, le recunoscusem atributele desăvârșite. Iar deschiderea cafenelei pe Baba Novac numărul 13 a fost o adevărată bucurie.

  • Facebook
  • Twitter

Amânarea scrierii despre ei a avut un scop precis: am vrut ca lucrurile să se așeze. Așa am simțit nevoia. Orice vizită în universul lor a fost aparte. În cel mai bun sens cu putință. Și am vrut să văd ce mai descopăr. Că să vă aduc informație completă și nu trunchiată. Să aveți tabloul perfect al unei experiențe desăvârșite în materie de a savura cafea. De specialitate, firește. Iar dacă stau bine să mă gândesc, e absolut normal să se întâmple așa în cazul lucrurilor complexe. Îți ia ceva timp să le poți înțelege pe deplin.
Acum am ajuns să mă simt ca acasă atunci când le trec pragul. Și nu doar pentru că am fost de multe ori – ceea ce e și adevărat – ci și pentru că sunt extrem de primitori, deschiși. Gazdele perfecte. Acelea de nici nu ai plecat bine de la ele și te întrebi, nerăbdător, oare pe când următoarea vizită.

  • Facebook
  • Twitter

„Ciocolata de specialitate e mângâiere a simțurilor; echilibrată, mătăsoasă, aromată, cu o densitate potrivită.”

Când oamenii își pun frumos amprenta asupra locului

Amabili, în permanență atenți la nevoile tale, receptivi la dorințele și cerințele în materie de gust. Așa sunt. Te sfătuiesc, lămuresc dacă e cazul și chiar adaptează rețete pentru a fi pe măsura așteptărilor tale. Sau nevoilor în materie de intensitate a cafelei dintr-un anumit moment. Căci nici o zi nu e la fel ca alta. Asta o știm prea bine. Mereu zâmbitori, cu atitudine ce-ți poate schimba și stări mai mohorâte, cu drag stau la o poveste cu tine dacă tu ai chef și ei au vreme. Subiectele?! Variate. Dar știu deopotrivă a-ți lăsa spațiu atunci când ești cu gândurile tale.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Cafea de specialitate cu adevărat aparte. Dar și alte minunate delectări.

Am degustat cold brew teribil de bun, un espresso aprig în aromă și mătăsos în consistență, flat white cremos. Dar inima mi-a rămas la espresso macchiato pregătit cu ceva mai mult lapte. Uneori chiar și cu două shoturi de cafea. Fenomenal de bun. E preferatul meu. Ciocolata de specialitate e mângâiere a simțurilor; echilibrată, mătăsoasă, aromată, cu o densitate potrivită. Lichid aducător de plăcere intensă papilelor gustative. Puteți găsi sucuri naturale, minunate mici delicii dulci de la Friandise – știm prea bine ce pricepuți sunt ei în ale deserturilor, Fritz Cola, ceai de specialitate. Plus alte câteva detalii de vă las să le descoperiți singuri. Cu siguranță veți găsi ceva pe placul vostru.

  • Facebook
  • Twitter

La Brewtiful e vorba de o experiență ca un cumul de factori wow. Găsești nu doar cafea înnebunitor de bună cu origini atent selecționate, servicii așa cum trebuie, cărora nu ai ce cusur să le descoperi, apropiere, ci și o atmosferă aparte. Locația are un aer mai mult modern, împins puțin poate înspre nonconformism dacă ne gândim la spațiul terasei deschise sau la culoarul de trecere înspre Hotel Beyfin unde găsești de asemenea măsuțe la care te poți așeza pentru a savura delicioase preparate pe baza de cafea. Detalii care m-au cucerit și o abordare ce nu prea se mai găsește în lumea cafenelelor de specialitate clujene. Zona centrală e dominată de o eleganță reținută. Perceptibilă, dar nu neapărat somptuoasă. Așa cum trebuie ca să te simți ca într-un mediu familiar. Cald, prietenos deopotrivă. Tablouri cu și despre cafea, o masă stăpânită de un liniștit bonsai și câteva cărți de specialitate pentru cei cu drag de a le frunzări, canapea confortabilă, dominatoare, de un albastru regal, un întreg perete dedicat scrierii: remember you are brewtiful. Cam asta găsești. Calm, bine, atmosferă degajată. Notele de bază ale locului.

  • Facebook
  • Twitter

Accesorii ce denotă pasiune și preocupare

Dar mai sunt și detalii ce îți aduc instantaneu zâmbet pe chip. Cum ar fi ceștile. Dovadă a preocupării de a te încânta. Aici le-am întâlnit pe cele ce m-au surprins cel mai mult. Și să fie vreo trei ani și jumătate de când tot bat drumurile către și de la cafenele de specialitate. Atât de colorate că emană veselie. Nu poți rămâne indiferent. Și ți se înseninează ziua. Iar după ce te-ai delectat cu primele sorbituri de cafea simțind că ai ajuns în raiul gustului bun, mai ai o surpriză plăcută. Găsești mesaje pictate în interiorul lor… Cele nou apărute sunt însă cu adevărat pe sufletul meu. Te duc cu gândul la cănuțele de apă ale bunicilor, din vacanțele atât de frumoase de pe la țară. Ai zice că-s de tablă; mici, dolofane și chiar pe alocuri cu aspect știrbit. Cești cu aduceri aminte și revelatoare de nostalgii. Un detaliu doar al lor: fiecare cafea este însoțită de o carte de vizită. Astfel așa afli detalii despre țara de origine a boabelor de cafea, altitudinea la care e cultivată, punctajul deținut, varietatea și notele pregnante de arome. Interesant, așa-i?!

  • Facebook
  • Twitter

Au reușit să creeze mediul perfect pentru relaxare, întâlnire cu diverși colaboratori sau chiar pentru a lucra. Scriu asta în deplină cunoștință de cauză și nu de puține ori am văzut și alți clienți în ipostaze similare. Spațiu ce se pretează de minune pentru varii activități. Mulți vin doar pentru a-și lua cafeaua to go, fără a poposi. V-am spus doar că e așa de bună încât generează dependență.

  • Facebook
  • Twitter

Originea cafelei e schimbată cam o dată la o săptămână. Atât cât trebuie să o cunoști pe deplin, dar nici să nu te plictisești. Și să treci ori de câte ori simți nevoia de un răsfăț. Vei fi primit cu aceeași atitudine binevoitoare indiferent că te afli la prima incursiune ori că ești deja client fidel. Ceea ce se va întâmpla mai mult ca sigur după prima sorbitură de cafea! Recunosc: pentru mine Brewtiful e locul unde găsesc cea mai bună cafea din Cluj!

articole recente

Plăcintă cu spanac și trei tipuri de brânză

Nu știu plăcintă care să se facă mai ușor decât aceasta. La un concurs al eforturilor raportate la rezultatul măsurat în gust bun, câștigă detașat. E minunată. Potrivită atât pentru cei mici cât și pentru mai marii casei, pentru cei ce ar devora absolut orice fiind pofticioși din fire, cât și pentru simandicoșii gastronomiei. E varianta perfectă pentru cei ce iubesc trufandalele pe care cu atâta drag ni le aduce primăvara și vor să se bucure de tot ceea ce au să ne ofere. Și au din belșug!

citește mai mult

Atelier de ornat turtă dulce

Febra sărbătorilor de iarnă deja ne-a cuprins. Se simte peste tot agitația specifică de parcă au intrat zilele în sac și timpul vrea să ne facă în ciudă cu trecerea mult prea rapidă; deopotrivă ne cuprinde o relaxare aparte și suntem copleșiți de bucuria din suflet pentru că urmează poate cea mai frumoasă perioadă din an. Răgaz, introspecție, tihnă. Pe toate le primim de vrem a le accepta.

citește mai mult
Share This