Brutăria artizanală Grana
Povestea aluatului plămădit artizanal
22
NOIEMBRIE, 2019
Am crescut cu pâine făcută în casă. Era nelipsită. Nu dintr-un moft, trend ori ceva similar. Ci din necesitate. La acea vreme nici prin cap nu-mi trecea că e vorba de pâine artizanală. Ori că i s-ar spune așa. Era firescul. Treptat a dispărut. Am devenit mai lipsiți de timp, poate.
Am înțeles încă de pe vremea aceea că făcutul pâinii era asemeni unei lecții de viață. V-am spus doar că bunica învelea coca cu ștergar curat, ca pe un prunc abia născut și o punea la dospit sus pe sobă, într-un loc cald. Să-i fie bine; ca într-o îmbrățișare și o veghe drăgăstoasă. Doar așa grija, preocuparea, dragostea mare, puteau lucra în tihnă. Iar el, aluatul, răspundea frumos, creștea destoinic, desăvârșit. Oare nu așa se întâmplă și cu ființele omenești?!
Pâinea artizanală e dovadă de dragoste
Privesc plămădirea pâinii ca pe o formă absolută de iubire. Din aceea așezată, întărită de trecerea timpului, plină de blândețe, căldură. Și extrem de altruistă în maniera pe care o îmbracă ca și mod de exprimare. Dragoste de dăruit și bucurat.
Iubire pentru ingrediente căci cel din mâinile căruia prinde formă vrea ca ele să nu se irosească în van. Și face tot ce îi stă în putință ca să-și îndeplinească cu adevărat menirea: de a ne hrăni cum se cuvine. Dă existenței lor un real folos.
Apoi, iubire pentru ceilalți… căci doar din dragostea ce mocnește pentru ei apare dorința de a le oferi tot ceea ce e mai bun. De a-i ști fericiți, mulțumiți și cu drag adunați în jurul mesei. Așa le arăți cât de mult îți pasă. Că sunt cu adevărat importanți pentru tine.
Iar a treia formă de iubire e cea de sine. Căci tu, făuritor de pită, lași pasiune mistuitoare să prindă viață, să îmbrace straie artizanale. Îi acorzi timpul, răgazul, resursele necesare pentru ca în final să obții nemărginită mulțumire interioară. Nu doar pentru un lucru făcut cu mâna ta. Dar și ca modalitate prin care simți pe deplin că ești purtător de tradiții, chiar făuritor, că stârnești trăiri, aduci bine și gust fenomenal de bun. Și nu știu să existe bucurie mai mare!
„A fi brutar artizan nu se rezumă doar la a plămădi aluat și coace pită. E o poveste mult mai complexă de atât. Cu inflexiuni de pasiune mistuitoare. E și o formă de artă. Măiestrie aparte în a îmbina texturi, arome și a le desăvârși.”
Ce descoperim în universul Grana
În tumultul zilelor trăite, am aflat o astfel de pâine. Artizanală. Ce poate fi asociată cu bine, frumos, tradiții, valoare autentică, amintiri de copilărie fericită pe lângă fustele bunicii ce ne făcea numai bunătăți. Iar ea, pâinea, era nelipsită. Acea pâine care știe, fără prea multe eforturi, să adune familii în jurul mesei, să fie descătușare a limbii întru taifas. Și timp petrecut cum se cuvine.
Pâinea de la Brutăria artizanală Grana e mi-nu-na-tă. Autentică. Ca de poveste. După ce o veți gusta, veți rămâne ancorați în savoarea ei indiferent că e delicată precum cea cu unt și usturoi, echilibrată, cumpătată în gust, cu subtile note de unt și usturoi. Sau poate vă atrage cea cu smochine și miez de nucă, cu al ei gust dulceag, ușoare adieri de exotic, savoare de rod copt și natură darnică. Dacă preferați o pâine cu personalitate cea cu maia, secară, făină de grâu și tărâțe e alegerea perfectă: coajă crocantă, de la maia, miros dulceag-acrișor, miez plin, bogat intens. În brutărie se plămădește deopotrivă pită integrală, cu chilli și parmezan, cu cartofi și semințe, chifle. Dar și pâine aparte, modelată în formă de frunză, un fel de pizza primitivă adusă de pe tărâmuri franțuzești: fougasse.
Cine e făuritorul Grana
Monica, brutarul și omul ce e sufletul brandului, știe a face pâine ca odinioară, simplă, cu drag de gust desăvârșit. Și de noi. Care trezește amintiri și ne poartă cu gândul spre minunată copilărie. Tot ce plămădește din aluat e dus înspre delicatesă. Iar dulciurile, nebunie a gustului: găluște aurii, cozonaci dolofani doldora cu nucă, stafide, cacao, fursecuri ce se topesc în gură și scot la iveală râuri de ciocolată neagră, abundentă, intensă, cotropitoare, molcom curgătoare precum lava topită. Din acelea ce îți invadează simțurile de plăcere. Numai bune pentru înfruntare personală ori ca și dar aparte.
A fi brutar artizan nu se rezumă doar la a plămădi aluat și coace pită. E o poveste mult mai complexă de atât. Cu inflexiuni de pasiune mistuitoare. E și o formă de artă. Măiestrie aparte în a îmbina texturi, arome și a le desăvârși. Totul înspre încântarea absolută a gustului. Dar și de a găsi acele combinații care să cucerească gurmanzii și să le topească sufletul deopotrivă. De plăcere. Iar Monica stăpânește atât de bine acest aspect. Când a descoperit că vrea să fie făuritor de pită bună, nu i-a mai stat ceva în cale. A urmat multe cursuri – Franța, Anglia, Italia, România – căci pasiunea și priceperea s-ar irosi cumva fără știință. Astfel a ajuns să
ofere pâine din ingrediente de calitate, plămădită cu mult drag, fără fasoane sau adaosuri inutile. Pâinea ce-o mâncam odinioară. Frântură de „cum era atunci” prezentă în tumultul vieții cotidiene.
Ingrediente minune pentru o pâine pe măsură
V-aș putea vorbi la nesfârșit despre pâinea de la Brutăria artizanală Grana. Dar ar dura mult prea mult. Așa că prefer să mă rezum la preferata mea: cu smochine și miez de nucă. Dulceag. Așa îi e gustul. Cu o subtilă adiere de exotic. De la smochine i se trage. Iar gândul îți zboară automat către zile însorite. Cald. Și bine.
Apoi, te acaparează și cu o notă onctuoasă. Căreia i se adaugă consistență plină, aromă de rod copt, natură darnică. Responsabil pentru așa subtilități?! Miezul de nucă. E darul lui să fie pregnant. Și ofertant deopotrivă.
Ai tot mânca-o. Așa, doar pe ea goală. Nici nu are nevoie de companie. E suficientă. Căci făina de grâu și secară fac treabă bună împreună. Un duo al plenitudinii. Nu te-ai mai opri din mâncat. Încă de la primul dumicat, simțurile intră în alertă. Și devin recunoscătoare pentru asemenea senzații. Ingrediente variate au reușit să creeze o simfonie. A gustului special. Mieroase, purtătoare de copt și dogoarea verii de pe alte meleaguri – smochinele – ori mult mai așezate, rod cumpătat și plin, statornic, devotat, autohton – secară, grâu și miez de nucă. Atât de diferite și totuși perfecte împreună. Adevărată delicatesă!
Pâinea plămădită artizanal e cu suflet. Așa o văd eu. Și dovadă de grijă față de cei dragi cărora trebuie să le oferim hrană bună, curată, desăvârșită. Dacă încă nu ați reușit să vă bucurați de pâinea artizanală făcută cum se cuvine acum aveți prilejul. Veți fi încântați!
articole recente
Plăcintă cu spanac și trei tipuri de brânză
Nu știu plăcintă care să se facă mai ușor decât aceasta. La un concurs al eforturilor raportate la rezultatul măsurat în gust bun, câștigă detașat. E minunată. Potrivită atât pentru cei mici cât și pentru mai marii casei, pentru cei ce ar devora absolut orice fiind pofticioși din fire, cât și pentru simandicoșii gastronomiei. E varianta perfectă pentru cei ce iubesc trufandalele pe care cu atâta drag ni le aduce primăvara și vor să se bucure de tot ceea ce au să ne ofere. Și au din belșug!
YUME Coffee Victor Babeș
E prima dată când se întâmplă să scriu despre un loc chiar când mă aflu în incinta-i. Și e interesant din cale-afară. Căci împărtășești impresii, trăiri autentice de la fața locului.
Shaorma: între iubire și indiferență
Aceasta e o scriere doar pentru cei sinceri. Ce știu a-și recunoaște poftele și acționează sub imboldul lor. Sau, altfel spus, topicul e unul cu alergie. La ipocrizie. El dezbate răspicat, clar fără ocolișuri un subiect tabu: cât de mult iubim shaorma? După cum vedeți nici nu am mai pus problema dacă.
Pentru răsfăț culinar, tort de mere
V-am povestit, nu demult, cum mama ne pregătea tort de mere. Și cum el devenea dintr-un simplu desert – bun din cale-afară, e drept – dovada supremă de răsfăț. Și drag de noi. Deopotrivă era un fel de vestitor al sărbătorilor. Căci doar atunci ne bucuram de tot ceea ce avea să ne ofere.
Atelier de ornat turtă dulce
Febra sărbătorilor de iarnă deja ne-a cuprins. Se simte peste tot agitația specifică de parcă au intrat zilele în sac și timpul vrea să ne facă în ciudă cu trecerea mult prea rapidă; deopotrivă ne cuprinde o relaxare aparte și suntem copleșiți de bucuria din suflet pentru că urmează poate cea mai frumoasă perioadă din an. Răgaz, introspecție, tihnă. Pe toate le primim de vrem a le accepta.
Un dulce de la Vlad Mureșan
Deserturile, această reală nebunie a gustului și plăcere a simțurilor, trebuie să spună poveste ori să transmită gust? Să fie formă sau fond? Să ne acapareze vizual ori să genereze dependență în urma degustării? Ideal, câte puțin din toate.