Bulgakov Cafe

Mâncare precum cea de acasă

25

IULIE, 2019

venit, văzut… scris

Relația mea cu mâncarea s-a maturizat. În mod cert. Am explorat, ne-am cunoscut pe îndelete și am ajuns la un consens: eu o ador, ea știe a-mi oferi tratament special: arome, savoare, gust minunat, experiențe fabuloase, de multe ori povești, frânturi de tradiții. Ceea ce face ca acum să știu să mă bucur pe deplin și de o bucată de pită cu slană, brânză, ceapă verde, savurate la firul ierbii, dar și de un risotto cu fructe de mare. Mda, altceva mai sofisticat nu mi-a trecut prin minte. Opțiunile gastronomice sunt nenumărate. Din fericire. Așa fiecare își poate găsi delectare culinară după pofta inimii și-a gustului, în funcție de starea de spirit ce o are și de avântul foamei ce îi dă ghes.

  • Facebook
  • Twitter

De ce Bulgakov?

Uneori mi se face dor de mâncare gătită ca acasă. De gustul ei special, de toate trăirile pe care le aduce. Și, firește, pe care să nu o pregătesc eu. Ei bine, pentru acele situații Bulgakov e răspunsul: mâncare tradițional cu profunde influențe ungurești. Dar nu numai. Fără fandoseli de vreun fel. Simplitate culinară; nimic prea elaborat ori din cale-afară de pompos. La ei m-am bucurat de niște vinete fenomenal de bune, din acelea ce parcă mereu se termină prea repede, am redescoperit chifteluțele cu sos și pireu – chinul copilăriei mele, căci le detestam, m-am înfruptat din spanac cu piept de pui, bulz și am mâncat de nenumărate ori păstrăv cu legume la grătar. Îmi place nespus. Pentru că au ei un fel de a găti ce răspunde așteptărilor mele din anumite momente.

  • Facebook
  • Twitter

„Ca un soare arzător arăta ciorba de burtă. Atât de apetisantă încât stârnea poftă nebănuită de înfruptare și abia rezistai tentației de a nu te arunca hulpav asupra ei.”

Relaxare într-o curte cu profund aer boem

Bulgakov are avantajul unei amplasări într-o zonă fantastic de frumoasă. Stradă pietonală, pietruită, ce te duce cu gândul la cochetele așezări urbane vestice; un colț rupt de freamătul și tumultul unui oraș mare. Genul de străduță pe care te lași pierdut din pură plăcere. Colinzi cu drag și nestăvilită curiozitate. E găzduit de o locație la fel de șarmantă, o clădire din cărămidă roșie, la vedere. Construcție frumoasă de-a dreptul. Intrarea-i pe o poartă din lemn, cu detalii sculptate, ca de gospodărie ospitalieră, de oameni harnici, ancorați în tradiție și cu drag de musafiri. Cu o curte interioară mare care pe timpul verii găzduiește terasa. Acum e de-a dreptul minunată. Multă verdeață, pomi, flori, umbră răcoroasă. Și liniște. Mese simple, din lemn, ce se pretează spațiului. Un acoperiș, generos dătător de umbră, cocoțat pe o poartă ce îți crează senzația că te-ai afla într-un hambar. Așa îl văd eu. Unde mai pui că printr-o deschizătură a lui se vede crâmpei de cer albastru. Simplitatea e cuvântul cheie. Dar cu o oarecare eleganță; din aceea reținută. O armonie firească domină locul. Te retragi la o masă pe terasă, ori într-una din camerele răcoroase, cu pereți din cărămidă și te bucuri. Oarecum ai senzația că ești purtat într-un alt spațiu, autentic, de demult. Nu-ți poți dori altceva. Ideal pentru petrecut timp într-o atmosferă casual, relaxantă.

  • Facebook
  • Twitter

Mâncare ca la mama acasă; de inspirație ungurească

Ajunși acolo puțin după ora prânzului și cu un mic dejun ratat – de fapt, inexistent – știam că genul acela de mâncare gătita e exact ceea ce avem nevoie. Fără fasoane, deloc simandicoasă. Doar sățioasă, gustoasă și care să se „lipească” așa cum trebuie. Meniul este acum în varianta mai scurtă, de vară, dar rămâne totuși ofertant. Ficat de pui cu ceapă, fasole bătută cu cârnați afumați, mămăligă cu brânză, papricaș de ciuperci cu găluște, sărmăluțe cu ciolan fiert-afumat, platouri țărănești, salată de vinete, ciorbă, mâncăruri pane, grătar, păstrăv, gulaș unguresc, friptură țigănească, vargabeles, piure de castane, papanași. Cred că deja v-ați făcut o idee: mâncare tradițională, din aceea sățioasă, îndestulătoare și gustoasă.

  • Facebook
  • Twitter

Tratament ca atunci, tot să îți dorești

Serviciile de duminică au fost fără cusur. Spre mirarea mea, recunosc, căci am avut uneori și surprize mai puțin plăcute: timpi de așteptare cam măricei, diverse detalii neluate în seamă. Acum însă domnișoara ce ne-a servit a făcut să avem o ședere tare plăcută. Extrem de amabilă, promptă, zâmbitoare, oferind recomandări atât în materie de alegere a vinului, dar și a felurilor servite. Am mers întru totul pe mâna ei și bine am făcut. Sper că nu e doar o întâmplare fericită și că acesta va fi trendul locului de acum încolo. În ziua aceea ne-au făcut cu ochiul ciorba de burtă (13.5 lei), pulpele dezosate la grătar (20 lei), cu piure (10 lei), salată de varză (6 lei) și sos de usturoi, dar și ciufulici din Carpați (31 lei) – piept de pui pane în cartofi, cu smântână și usturoi, caș ras, alături de o porție de cartofi prăjiți. Da, uneori mai pățesc și eu din astea. Doar om sunt!

  • Facebook
  • Twitter

Ospăț pe cinste, după pofta ce-am poftit

Ca un soare arzător arăta ciorba de burtă. Atât de apetisantă încât stârnea poftă nebănuită de înfruptare și abia rezistai tentației de a nu te arunca hulpav asupra ei. Galben aurie, de la dresul cu smântână și gălbenuș, cu o plăcută adiere de usturoi, gust așezat plin, bogat. Zeama oarecum îngroșată, consistență specifică, plină, textură ușor lipicioasă. Așa cum trebuia să fie. Încărcată de savoarea specifică. Doar cât mișcai puțin lingura întru potolirea arderii datorate clocotului micile puncte de grăsime lucitoare se învolburau iar adieri molcome de usturoi îți invadau simțurile. Papilele fremătau și își primeau binemeritata răsplată pentru răbdare prin gust cu adevărat bun. O ciorbă așa bună cum mama știe să facă.
Smântână cu gălbenuș îi dăduse straie ca de gală, îi îmbogățise gustul dar și aspectul ducându-l înspre apetisant. A venit însoțită de smântână grasă cu textură plină, onctuoasă dar fără a renunța în a fi mătăsoasă, fină și bucăți de ardei pișcător. Nu foarte aprig, dar suficient cât să te treacă prin trăiri ușor arzătoare.

  • Facebook
  • Twitter

Ciufuliciul era într-o porție cât pentru două persoane. Asemănător poate puțin la aspect șnițelului, însă deloc același lucru. Carnea de pui era prăjită în înveliș de cartofi răzăliți. Crusta, crocantă cum se cerea la exterior te surprindea cu textură fină, cremoasă, oarecum mângâietoare în interior. Un gust plăcut, bogat, dulceag. Deasupra, în val curgător, îmbelșugat, sos de usturoi. Unul cumpătat, potolit, dar acaparator de simțuri cu miresmele-i copleșitoare. Împreună deveneau încântare absolută. Cașul ras se topise puțin de la dogoarea cărnii și căpătase consistență vâscoasă, ca de miere ce stă să se prelingă. Unde mai pui că așa putea și mai bine să ne încânte olfactiv cu aromele-i aparte, stârnite tratamentul încins pe care îl primiseră. Singurul lucru ce nu mi a plăcut: proveniența cartofilor prăjiți. Nu mănânc prea des; însă, recunosc, uneori mai poftesc la ei. Și atunci, dacă tot e raritate, mă aștept să fie cum trebuie. Nicidecum din aceia congelați. Trecând peste acest detaliu, mâncarea mi-a adus aminte de răsfățul cu care mă așteaptă mereu mama acasă: cartofi prăjiți ce încă mai sfârâie în tigaie când intru pe ușă și pui la ceaun. Yummy!

  • Facebook
  • Twitter

Foamea teribilă a unor călători obosiți fusese ostoită cum se cuvine. Și cum ne așteptasem, de altfel. Am primit exact mâncarea ce ne-o dorisem. Plus o doză bună de relaxare și retragere din tumultul unei duminici de oraș vibrant. Cum călătorului îi șade bine cu drumul, nu am mai zăbovit. Am plătit, am mulțumit frumos și am plecat convinși fiind de următoarea revedere. De-am fi știut atunci că tare curând urma să fie…

  • Facebook
  • Twitter

articole recente

L’Albero dei Sogni

Am descoperit un om cu adevărat pasionat de rodul muncii sale. Vorbește cu atâta drag și încântare despre ce face încât automat îți stârnește admirația. Dar și curiozitatea. De a afla cu cum stau lucrurile cu înghețata moleculară artizanală L’Albero dei Sogni.

citește mai mult
Share This