CHIOS Social Lounge

Când spui „Cluj” automat gândul îți zboară și Parcul Central. Inevitabil! Căci face parte din esența lui. E punct de reper, dar, mai ales, de mare însemnătate sufletească. Nu ai cum să nu îl iubești, cu tot ceea ce aduce. E cam de poveste. Și, undeva, pe malul lacului, parte din această poveste este și el: Chios Social Lounge. Are un aer elegant, poate oarecum somptuos. Dar nu din acela copleșitor, ci rezervat. Spațios, precum vechile săli de bal, însă fără a fi rece. Nici măcar distant. Știe să fie cald, primitor și să te facă să te simți bine. Da, are clar ceva din măreția unui conac și căldura unui loc cu drag de primit oaspeți.
Deși era o seară de luni atunci când le-am făcut o vizită, n-ai fi zis după agitația din interior. Ai fi putut jura că ai confundat zilele și ești în plin week-end. Urma să aflu că se datora unui concert live. De altfel, genul acesta de evenimente e întâlnit frecvent în spațiul de la Chios.

Ambianță cu suave note aristocrate

Poate fi impresionant mai ales prin măreția spațiilor. Ample, cu deschidere mare, ferestre dominatoare, arcade cu alură aristocrată, oglinzi, candelabre, marmură. Dar și mult verde al unor mini-sere, lemnul unui tavan aparte, impunător, o bibliotecă. Este o combinație interesantă de natural și opulența unor interioare de demult, crâmpeie din natură, elemente simple, firești, de ce nu, cotidiene și detalii elegante, oarecum luxoase, elitiste. E ca și cum ți s-ar deschide ușa către o filă dintr-o poveste din alte vremuri, în timpuri cu petreceri în interioare fabuloase, impunătoare prin stil, destinate celor cu pretenții. Doar că în acest caz sunt tare bine domolite prin ideea de confort, apropiere, relaxare totul devenind astfel extrem de abordabil. Menit a te face să te simți bine, se pricepe de minune la asta printr-o prezență charmantă și o atmosferă asemeni unei îmbrățișări calde. Ideal pentru a-ți savura mâncarea în tihnă, bucurându-te de priveliște cuceritoare.

Ne-am simțit ca adevărați oaspeți

Cât despre serviciile din acea seară… S-au pliat perfect pe ceea ce înseamnă esența locului. De la intrare, de unde cu multă amabilitate am fost condusă către o masă, și apoi pe toată durata serii, au fost cele cuvenite. Am văzut zâmbete, deloc false, amabilitate, deschidere, comunicare optimă. Recomandări, promptitudine, preocupare în a ne fi plăcută șederea. Chiar dacă asta a însemnat niște deplasări în plus la masa noastră, căci știți deja ce nehotărâre culinară mă caracterizează. Totul a venit la timpul potrivit. Unde mai pui că am avut parte inclusiv de elegantul gest de a-mi fi dusă haina către cuierul ce nu se afla tocmai lângă masă. Trebuie să recunoaștem că nu e puțin lucru.

Varietate culinară surprinzătoare

Atunci când Chios a trecut printr-un amplu proces de repoziționare și redefinire a prezenței sale în povestea gastronomică a Clujului, acesta a vizat și partea culinara. Nici nu deschizi bine meniul si afli „crezul” lor: mâncare onestă. Ce se vrea a fi? Ingrediente de calitate, cu grijă selecționate, cât mai naturale, proaspete, abordări inspirate, produse mândre purtătoare de eticheta „făcute în casă”: paste, pâine, sosuri. Așa ni se prezintă. Cert e că aveam în față unul dintre cele mai complexe meniuri de până acum. Și cu ingrediente pe măsură. Variate, îmbelșugate, mulțumitoare de gusturi și preferințe dintre cele mai diverse. Aperitive, salate, ciorbe, paste, feluri principale cu pasăre, porc, pește, vită. Cel puțin câte 6 variante pentru fiecare în parte. Mai adăugați o selecție sub titulatura „chef’s choice”, vreo 5 deserturi, pizza și veți avea imaginea completă a meniului. Din toata această abundență am remarcat totuși prezența unui singur produs vegetarian și a altor nouă lacto-vegetariene. Atât. Asemeni locului, nici meniul nu putea fi mai prejos, estetic vorbind. Arată extrem de apetisant, înțesat cu poze uimitoare, dar mai ales, cu detalii ce te pot ajuta să te decizi mai ușor. Sau, dimpotrivă. Meniu de bar, la fel de elaborat, plus încă unul pentru vinuri. Cu așa abundență cred că e greu să nu găsești ceva pe placul tău.
Prețuri, da, peste medie. Dar sunt pentru prezentări interesante, vizual încântător, atmosferă faină, servicii așa cum trebuie și mâncare bună. Cel puțin asta am experimentat noi.

Halloumi grill cu dulceață de ceapă, fondue de legume și salată de microierburi. Una dintre alegerile acelei seri. Un preparat ce a câștigat din start la capitolul prezentare. Adus pe un platou mare, anume ales în straie cernite pentru a lăsa loc de manifestare unei exuberante explozii de culoare. Care, dezinvoltă din fire, își găsise numai bine locul pentru a ieși în evidență. Și s-a făcut din plin remarcată. Bucățile de brânză halloumi ce acompaniau cu scârțâitul specific, oarecum săltăreț, fiecare îmbucătură stăteau în tihnă așezate pe un fondue de un auriu solar. Își înțeleseseră ambele pe deplin rostul: acela de a desfăta gustul. Și ce bine o făceau. O ceată de verde, proaspătă și răcoroasă valeriană își aducea aportul de vitalitate dar și de echilibrare a percepțiilor. Cele mai fascinante însă au fost chipsurile de fenicul. Fâșii subțiri, delicate, pictate într-un frumos arămiu, cu o aromă deosebită și textură crocantă. Dar nu din aceea foarte dârză, ci una de știa cu pricepere a se topi în gură. Fulgi crocanți maeștri în cucerirea gustului. Care capitula în fața lor. Aș fi mâncat la nesfârșit. Un preparat rezultat din combinații surprinzătoare, inspirate și alăturări fericite. Gust, culoare, încântare. Cam ce trebuie să îți ofere mâncarea cu adevărat bună.

Îmi era dor de polenta. Nu mă întrebați de ce, că nu aș ști a vă spune. Acesta a fost argumentul pentru care, după multe ezitări, am optat pentru piept de pui cu polenta și pancetta crocantă.
Moale, cremoasă, cu textură suficient de fină, dar nu neapărat mătăsoasă. Așa am găsit-o pe cea de la Chios. Se distingea printr-o cremozitate aparte și suavă aromă. Pieptul de pui era foarte bine făcut, în acel echilibru perfect al texturii cărnii; deloc fad și cu o pieliță fină ce căpătase crustă crocantă, culoare arămie si gust divin. Fiecare bucată de pui se completa desăvârșit cu mângâietoarea polenta, care știa a o îmbrăca în finețea-i aparte devenind dumicatul ideal. Răsfăț al papilelor gustative într-o manieră domoală, cumpătată, de mâncare așezată. Suavul lor era însă întrerupt de intervenția  unor bucăți de pancetta bine făcută, subțiri, ce plesneau de crocant, împrăștiind gust bun, dârz și dând personalitate întregului preparat. Era acea notă de cutezanță în calmul unor ingrediente extrem de potolite. A fost foarte gustos, cu note aparte și o savoare ce mi-a adus oarecum aminte de puiul așa de bun de mi-l gătea bunica. O porție sățioasă și îndestulătoare.

Cina s-a dovedit a fi una reușită, cu ușoare adieri de atmosferă aristocrată. Te simți bine în pielea ta ca și oaspete. Iar asta se întâmplă pentru că ești tratat pe măsura rolului tău. Mi-au rămas pe deplin întipărite în memorie pleiada de senzații culinare, cucerirea vizuală, atmosfera aparte generată de un cadru oarecum idilic. Toate ca suma unei experiențe speciale. Pentru care se merită să le faci o vizită.