Da Pino

Feeria atmosferei aparte

10

DECEMBRIE, 2018

venit, văzut… scris

Știu, sunt oarecum vinovată. Recunosc fără tăgadă. Parcă săptămâna trecută numai ce spuneam că abandonez centrul pentru o descoperire binevenită a unor locații ce nu sunt neapărat în zona zero a Clujului. Sau în imediata ei apropiere. Și iată-ma nici o săptămână mai târziu culmea, pe Universității numărul 8 la Da Pino. Mai central de atât nu știu dacă se putea. Dar să știți că prezența acolo e foarte bine argumentată. Ziua era tare mohorâtă, cu o umezeală accentuată, o burniță nesuferită și un frig pătrunzător. Nici să dai un câine afară din casă nu-ți venea. Iar eu hoinăream pe străzi. Era aproape de prânz, foamea creștea în cote alarmante căci plecasem pe fugă de acasă în ideea de a rezolva diverse lucruri. Ceea nu s-a întâmplat. Jumătate de zi trecută și nimic bun se întâmplase. Ba, dimpotrivă. Apoi mi-am amintit că e musai să definitivez topul celui mai bun tiramisu a la Cluj căci mai aveam și altele în așteptare. Și nu aș fi putut face asta fără să îl testez pe cel de la Da Pino, loc renumit pentru bucătăria italiană. Ar fi fost incorect. Și pentru ei, și pentru gust. Motive suficiente zic să le fac o vizită. Sau nu?!

  • Facebook
  • Twitter

Un loc cu drag de frumos

Adevărul e că nici nu puteam nimeri mai bine. Senzația de festiv era pretutindeni în restaurant. Mi-a înseninat ziua. Intrai, lăsai frigul de afară în urmă, ferecai bine ușa și pătrundeai într-un altfel de tărâm. Locul pe mine m-a vrăjit dintotdeauna. Mic, cochet, primitor, cald, cu o atmosferă specifică unei afaceri de familie cu evidentă inspirație italiană. Și chiar reușește să te transpună în farmecul acelei zone. Eu îi spun restaurant boutique. Acum, în perioada sărbătorilor, parcă e și mai vesel decât îl știam. Dichisit pentru așa momente speciale, dar cu bun gust și fără exagerare. Tavanul boltit, din cărămidă roșie, îi completează aerul festiv și îi accentuează eleganța. Căci da, deși e mic, restaurantul e tare cochet cu un aer oarecum burghez. Preocuparea pentru detalii se simte peste tot: mese și scaune din lemn, simple dar frumoase, șervete din bumbac, o veselă parcă pictată cu bucurie absolută și în cele mai colorate nuanțe, accesorii deosebite, o bibliotecă plină de tot felul de produse din aria gastronomică. Ca un mic târg de Crăciun. Pentru că la Da Pino găsiți și o băcănie cu tot felul de bunătăți ce pot fi luate acasă pentru a vă continua delectarea în stil italian. Colorat, cald, primitor ca o îmbrățișare acaparatoare, puternică, ce își lasă amprenta asupra ta. Dar plină de afecțiune sinceră. Așa e la ei.

  • Facebook
  • Twitter

„Te simți ca într-un loc aranjat cu drag și gazde mereu preocupate în a-ți fi cât mai bine.”

Fără reproș. Așa au fost serviciile.

Nici serviciile nu sunt mai prejos. Printre cele mai bune dintre toate incursiunile mele de până acum. Amabilitate din belșug, dar nu forțată sau impusă, multe zâmbete largi de-ți e mai mare dragul să te afli acolo, politețe sinceră, deschidere, disponibilitate în a ajuta. Mese aranjate impecabil, sugestii din meniu, atenție înspre client și potențialele nevoi ale acestuia. Fără a agasa sau a strica cu ceva din farmecul prezenței acolo. Te simți ca într-un loc aranjat cu drag și gazde mereu preocupate în a-ți fi cât mai bine.
Indiferent ce vă decideți să mâncați, să nu vă așteptați la prețuri mici. Căci nu le veți găsi aici. În ziua respectivă pentru o porție de lasagna și un desert am plătit 52 ron. Specificul restaurantului este italian, cu mare diversitate în ceea ce privește felurile oferite. Mic dejun, aperitive, paste câte și cum vă doriți – penne, spaghetti, tagliatelle, ravioli, gnocchi, lasagna, risotto, feluri principale pe bază de carne și dulciuri. Vă va fi greu să vă decideți că sunt foarte apetisante doar din descriere. Tocmai ce crezi că te-ai hotărât și parcă deja îți face altceva cu ochiul. Sau poate e nevoie de mai multe reveniri pentru a le degusta pe toate.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Încântarea de altădată?

În acea zi pe mine m-au convins o porție de lasagna cu spanac – simțeam nevoia de mâncare „așezată” și, firește, tiramisu. Căci doar mă aflam într-o misiune. Dulce, dar clară. Stăteam la o masă mică, într-un colț și în timp ce așteptam mâncarea mă uitam așa, pe îndelete, la forfota de afară. Tare plăcută e senzația și ideea de a privi oameni. Diverși, frumoși, interesanți, singuri sau în grupuri chicotinde, veseli sau acaparați evident de preocupări cotidiene. Fascinant.
Cam aceeași reacție am avut când a fost adusă lasagna: fascinație. O farfurie verde, dintr-o sticlă mată, suficient de groasă pentru a impresiona, purta cu mândrie un pătrat din foi suprapuse special pentru a îmbrățișa cu drag compoziția. Vizual nu puteai fi decât cucerit de alăturările inspirate. O ninsoare din belșug de parmezan proaspăt ras ce trecuse în nebunaticu-i joc înspre marginile farfuriei, asemeni unui copil nesupravegheat preț de o secundă, o făceau să arate ca de sărbătoare. O frântură din sezonul de iarnă într-o porție de lasagna cu spanac. Cu nesaț m-am năpustit asupra pastelor alese căci mai mâncasem cu ceva vreme în urmă același fel. Tot la Da Pino. Iar atunci mă topisem la propriu. De plăcere. După cremozitatea lor, după textura fină dar suficient de bogată pentru a-ți oferi o mângâiere deplină a simțurilor. O combinație ideală a proporțiilor folosite, gust bun, echilibrat. Fusese desăvârșit. Doar că acum ceva era altfel și mă aflam destul de departe de trăirile culinare de atunci. Lipsea gustul bogat, plin, onctuos ce îți generează senzația de mângâiere. Și încântare deopotrivă. De data aceasta percepția generală era ca de sec. Ca atunci când nu sunt suficiente ingrediente care să facă totul mătăsos așa cum e  specific pentru lasagna. Nici nu mai vorbim de  textura cremoasă ca și când întregul fel de mâncare ți se topește în gură. De data aceasta parcă nu-și dăduseră silința în a se contopi întru armonie. Dimpotrivă, spanacul se simțea mult prea pregnant, acaparator, dominator fără drept de apel. După fiecare înghițitură rămâneai doar cu gust de spanac și atât. Era mult prea mult. Nu a fost foarte rău; doar că nu era nici pe departe ceea ce știam că înseamnă lasagna la Da Pino. După experiența de luni, nu aș mai comanda-o.

  • Facebook
  • Twitter

Așteptam cu nerăbdare desertul. Prezentat într-o manieră tare simplă, ce-i drept. Un pătrat apetisant așezat pe o farfurie mare, albă, rotundă. Nimic mai mult. Cu gest tremurând de nerăbdare totală am tăiat din porția mulțumitoare, descoperind astfel niște pișcoturi tare bine însiropate, dar fără dăunătoare exagerare. Crema fină, suficientă, nu domina în vreun fel. Completa cumpătată așa cum e firesc. Pe deasupra pudra de cacao, realistă și tăioasă la gust după cum îi e firea, aducea totul cu picioarele pe pământ. De aceea nici o urmă de dulce exagerat nu își făcea simțită prezența. Răcoros așa cum îi e menirea, deloc greu, a fost totuși un tiramisu total lipsit de
aromă. De orice fel. Nu exista vreo adiere îmbietoare care să îl ducă din negura anonimatului spre desăvârșire. Locul întâi tocmai fusese pierdut.

  • Facebook
  • Twitter

Deși vremea nu mă îmbia, nevoia și-a spus cuvântul și mi-a grăbit plecarea. Nu îmi doream neapărat asta căci mă simțisem tare bine. Aș mai fi băut în tihnă o cafea, așa cum extrem de amabil îmi sugerase gazda. Dar chiar îmi era imposibil. Voi reveni însă, căci de la găzduire faină ca aceasta nu mă voi da vreodată înapoi. E un loc aparte. Sper doar ca în incursiunile viitoare mâncarea să le fie la fel de ireproșabilă precum serviciile și atmosfera.

articole recente

Dish&THAT

Vreau ca anul ce tocmai a început să îmi aducă culoare.Din belșug. Și mai ales gastronomic. Dar nu din aceea potolită, domoală ori lipsită de cutezanță. Ci vibrantă, acaparatoare, veselă, multă și pe deplin grăitoare. Am pornit să o găsesc convinsă fiind că încercările nu îmi vor fi zadarnice. Și pot spune că am început cu dreptul iar inițiativa mi-a fost pe deplin răsplătită.

citește mai mult
Share This