Ham&Jam

Urban artisanal food

07

NOIEMBRIE, 2019

venit, văzut… scris

Uneori cauți spații mici. Locuri care să îți dea senzația de apropiere, cald; asemeni unei îmbrățișări. Sunt zile în care ai nevoie de astfel de tratament. Un zâmbet cald, o sclipire de bucurie că ai trecut pragul unei locații, sentimentul că ești binevenit. Astfel ești întâmpinat de obicei în micile businessuri aflate la început. Se vede cu ochiul liber. Dar mai ales, se simte. În atitudine, în disponibilitate. E ca un fel de ospitalitate la superlativ. Invers proporțională cu dimensiunea locului.
Ceea ce v-am descris au fost trăiri autentice. Prima dată când le-am trecut pragul avusesem o zi tare proastă; zărisem la un moment dat o postare cu apetisante rulouri cu scorțișoară – asta dacă mă încăpățânez să traduc cinnamon rolls – și m-am gândit că e tratamentul perfect pentru ce experimentam. Mi-ar fi înseninat ziua. Da, se întâmplă ca mâncarea să aibă acest efect asupra mea. Mă intrigase faptul că deși amplasat central, pe Memo 6, încă nu auzisem de Ham&Jam. Exista și o explicație: fusese deschis de câteva zile.

  • Facebook
  • Twitter

Spațiu mic dar cochet amenajat

Nu mică mi-a fost mirarea să constat că spațiul era cel al unei foste donuterii.  Acum a îmbrăcat însă straie noi, cu accente naturale, simple, deloc împopoțonate. Tare mic, dar de o cochetărie fermecătoare. Reținută, dar memorabilă. Majoritatea celor ce le trec pragul își iau mâncarea, cafeaua sau desertul to go. Poți însă și poposi la una din cele două mese de lemn, pătrate, acompaniate de scaune negre sau pe canapeaua îngustă, de un albastru închis precum adâncul apelor, la una din mesele rotunde. Mici și ele de uneori ai senzația că ești în Alice în țara Minunilor. Muzica e un detaliu fain al locului. L-am remarcat de prima oară. La prima vizită m-a dus cu gândul la o braserie franțuzească. Atmosfera e destul de primitoare, oarecum intimă. Din aceea ce pare că te face să vorbești pe șoptite. Deși nimeni nu-ți cere asta. Aproape totul e la vedere – ceea ce sporește senzația de intim – căci de la tejgheaua unde se preiau comenzile poți zări crâmpeie din munca din bucătărie. De jur împrejur atârnă asemeni lianelor multe flori, verzi, abundente, ce animă locul, sporesc accentul natural și înveselesc. Abia mă abțin să nu le mângâi de fiecare dată când merg acolo. Pe pereți, acaparatoare și profund stârnitoare de poftă stau imagini cu produsele pe care le poți comanda. Teribil de ispititoare!

  • Facebook
  • Twitter

„Oacheșe, au locuri de vază stând în vitrină în plin plan, purtându-și mândre sclipirile de zahăr. Își cunosc pe deplin puterile. Chiar de ai venit să îți iei altceva sigur nu poți pleca fără vreuna din ele.”

Câteva, dar ispititoare!

Puține la număr preparatele din meniu, însă interesante. Motiv pentru măcar câteva vizite. Nu sofisticate; dimpotrivă. Dar cu abordări altfel. Pe care le poți savura în tihnă ca să te bucuri și mai mult de gustul oferit, dar și rapid, la birou, acasă, ori unde te mai știi pe fugă. Versatile la acest capitol, aș putea spune. Genul acela de hrană menită să stingă foame năprasnică dar într-o manieră rapidă. Mâncare ce nu-ți cere ofranda de timp, ci doar aprecierea gustului. E artizanală. Ieri aveau supă cremă de roșii și produsele din meniul de bază: jalapeno toast, avo toast, egg&bacon bun, italian bun cărora le poți alătura, după pofta inimii, porție de cartofi cu unt și usturoi ori cu cașcaval. Partea dulce include gogoși simple, cu gem ori nutela, pavlova, cu sau fără ciocolată și deja vestitele cinnamon rolls. Cafea de specialitate de la o prăjitorie locală, apă și o gamă de răcoritoare. Acum aveți meniul complet!

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Frântură de copilărie

Voi începe cu gogoșile pentru că ele sunt, în opinia mea, semnătura lor. Și merită cel puțin un drum până pe Memo 6. Deși, după prima degustare, sigur vor fi mai multe! Oacheșe, au locuri de vază stând în vitrină în plin plan, purtându-și mândre sclipirile de zahăr. Își cunosc pe deplin puterile. Chiar de ai venit să îți iei altceva sigur nu poți pleca fără vreuna din ele. Fie că-i simplă, cu gem sau nutela. Eu m-am îndrăgostit de maniera oarecum artizanală prin care își schimbă straiele fiind umplute, pe loc, cu ceea ce îți dorești. Sunt exact ca cele pregătite odinioară de bunica. Delicioase! Impregnate cu aduceri aminte de copilărie lipsită de griji. Dintr-un aluat plămădit cum se cuvine și cu un gust divin. Textură fină, dar totuși plină, sățioasă, aromă specifică răscolitoare de simțuri. Mici delicii simple, potrivite la stat, nicidecum fandosite, pompoase ori excesiv încărcate cu adaosuri de tot felul.
Despre gogoșile de la Ham&Jam pot spune că-s cinstite; nu apelează la vicleșuguri tocmai pentru a le descoperi adevăratele atribute. Care nu-s de ici, de colo. Știu a-ți oferi doar gust de-ți merge la suflet!

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Eu le iubesc pe cele simple. Dacă totuși vreți bucurie și mai mare pe cerul gurii, puteți opta pentru varianta cu gem ori ciocolată. Pufoase ca niște norișori zburdalnici, de ți se înfundă degetele cu totul în ele dacă nu știi să îți potolești strânsoarea și să le tratezi cum se cuvine. Fenomenale!
Am gustat și pavlova; mi-a plăcut bezeaua potolit de dulce, ușor crocantă în învelișul exterior și fină, delicată, suavă la interior, frumos dichisită și accentuată cu fructe proaspete. Crema cu mascarpone însă nu m-a convins pe deplin; aș fi văzut-o altfel. Dar asta nu înseamnă că nu-i voi mai da o șansă. Dimpotrivă! Chiar zilele acestea mi-am propus să o mai încerc.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Egg&bacon bun

Ieri însă a fost timpul să dau la o parte dulciurile și să aleg ceva pentru stăpânit foamea teribilă ce mă încerca. Am optat pentru egg&bacon bun și o porție de cartofi prăjiți cu cașcaval ras.
Așa cum gogoșile sunt un must have la Ham&Jam – poate și rulourile cu scorțișoară căci am văzut că lumea le adoră și cumpără în cantități menite să sature armate întregi – și despre cartofii prăjiți pot spune același lucru. Magnifici! Nu știu să mă fi înfruptat din alții mai buni!
Trebuie să fiu sinceră: unul din motivele pentru care am ales egg&bacon e tot cu rădăcini bine înfipte în copilărie. La prânz, când de multe ori nu avea vreme de răgaz prinsă fiind cu tot felul de treburi, bunica ne dădea cartofi prăjiți și ouă ochiuri. Doamne, ce bunătate! Țin minte și acum graba, pofta și nerăbdarea cu care întingeam fiecare cartof în gălbenușul moale, auriu-roșiatic, curgător precum lava. Perechea perfectă. Iar când am citit meniul alăturarea aceasta a fost tot ce mi-am dorit. Îmi era dor de astfel de trăiri…

  • Facebook
  • Twitter

Și le-am regăsit pe deplin. Cartofii sunt dulci, rumeniți cât să capete înfățișarea perfectă, moi, ca o atingere drăgăstoasă a cerului gurii. Sub ploaia de cașcaval ce se întinde agale, parcă și cuprins de lene deplină de la căldură lor dogoritoare, devin răsfăț. Îți mângâie simțurile. Deși ai crede că e un burger, egg&bun e departe de acesta. Te poate păcăli doar prin aspect căci interiorul e altă poveste.
Chifla, dolofană, miroase a copt și a semințe. A rod bun. Te îmbie de-a dreptul. Nu e foarte moale în exterior ci mai degrabă oarecum crocantă. Interiorul pufos este „casă” pentru ou ochi pregătit potrivit, ceapă caramelizată atât de dulce că te unge pe suflet, felie de cheddar, delicată cremă de brânză, proaspete frunze de mini spanac și rucola, plus câteva murături. Combinația este surprinzătoare, sățioasă, destul de echilibrată. Gusturi pline, proaspete și de o simplitate debordantă. Eu poate aș fi pus câteva murături în plus pentru balansarea perfectă a gustului. E un preparat ce merită a fi încercat. Pe deplin. Sigur nu veți fi dezamăgiți. Dar mie sufletul mi-a rămas la cartofi… Când voi mai trece pe acolo îmi voi face meniu special. Potolitor de foame și deopotrivă portal spre amintiri de suflet și trăiri nostalgice: cartofi prăjiți și gogoși.

  • Facebook
  • Twitter

Ce este Ham&Jam? Un loc însuflețit de pasiune pentru mâncarea artizanală. Un business mic, dar inimos, ce reprezintă tot universul unor oameni. În care lucrurile se fac cu mare drag și dorința arzătoare ca rezultatul să fie pe deplin apreciat. La adevărata valoare. Fetele sunt atât de atașate de produsele lor încât dacă întrebi ce să comanzi ți se spune: „toate-s bune”. Clar ele nu pot alege. Și nu din vreo înfumurare îți dau răspunsul acesta. Ci, dimpotrivă, tocmai din nespus de mult drag față de ceea ce fac. Așa am perceput eu. Când pui pasiune și crezi în visul tău, când te implici întru totul, ești cea mai bună variantă a ta și iubești cu adevărat ceea ce faci, îți apreciezi în egală măsură rodul muncii.
Locul nu-i ceva fandosit dacă la asta vă așteptați. Ci o inițiativă de a oferi mâncare simplă, bună, sinceră. Abordare puțin aparte, note de tradiție resimțite în anumite rețete împletite de minune cu modernul unor ingrediente atât de apreciate în zilele noastre. Le găsiți pe ambele.
Eu merg la Ham&Jam pentru frumoase aduceri aminte, trăiri altfel și gust bun. Voi?!

  • Facebook
  • Twitter

articole recente

Atelier de ornat turtă dulce

Febra sărbătorilor de iarnă deja ne-a cuprins. Se simte peste tot agitația specifică de parcă au intrat zilele în sac și timpul vrea să ne facă în ciudă cu trecerea mult prea rapidă; deopotrivă ne cuprinde o relaxare aparte și suntem copleșiți de bucuria din suflet pentru că urmează poate cea mai frumoasă perioadă din an. Răgaz, introspecție, tihnă. Pe toate le primim de vrem a le accepta.

citește mai mult

La PAS

Când ați participat ultima dată la un disco-soup? Hmmm… oare știți ce e? Vă lămuresc de-ndată: nimic mai frumos decât a găti, pe ritmuri de muzică, alături de alți oameni pe care poate atunci i-ați văzut prima oară, o supă.

citește mai mult
Share This