House of Aroma

Mâncare cu adieri orientale

29

NOIEMBRIE, 2018

venit, văzut… scris

Fascinația mea pentru Maroc, Turcia, Cipru și alte țări similare pornește, mai ales, de la gastronomie. De fapt, cam la ea se rezumă. Sunt absolut topită după tot ceea ce le este specific în materie de gastronomie, fie că vorbim de gustări, supe, feluri principale, deserturi, condimente. Și maniera în care sunt prezentate e cuceritoare. Sau cel puțin pe mine m-a cucerit. Pentru ei ideea de a mânca este precum un ritual. Ceea ce mi se pare fenomenal. Asemeni țărilor din care provine, descoperim că avem de-a face cu o mâncare cu personalitate, abordări neașteptate și combinații pe măsură. Un amestec de gusturi, savori, arome nebănuite, exotice și atât de diferite. E ca și cum cu multă măiestrie s-a reușit întruparea acestor culturi, a tot ceea ce le este specific, esențial, în fiecare fel de mâncare. Dacă vreți să aveți experiențe desăvârșite ale gustului, să fiți plăcut surprinși așa veți avea ocazia. Și va fi iremediabil!

  • Facebook
  • Twitter

O frântură de orient

Un loc ce are ceva din atmosfera orientală, și nu doar prin muzica specifică ce se aude în fundal, House of Aroma este situat în Piața Engels, pe strada Brașov 56A. Recunosc că o bună perioadă de timp m-a încercat dezamăgirea generată de faptul că în Cluj nu exista mâncare specific libaneză. Aaaa… și nici Mega Image. Dar îmi spuneam că nu le poți avea pe toate. Uite însă că acum lucrurile s-au reglat și restaurante de inspirație libaneză sunt deja două. Deși aici e un mix căci veți găsi și meniu mediteranean.
Într-o notă dominantă de gri antracit, cu texturi dure, oarecum reci, ca de piatră, mese din lemn maro și canapele într-o altă nuanță, dar care nu iese din culoarea dominantă. Așa se prezintă locația. Comod, destul de spațios, gândit cu mese simple dar și separeuri lângă ferestre, poate cu un miros puțin cam pregnant de mâncare gătită. Notele reci sunt domolite cu detalii specific orientale – ceainice, vase și vaze de tot felul, veioze – ce le întâlnești cu privirea la tot pasul. Sunt bine-venite căci dau un aer cald, primitor, ca de casă bună. Tipologia e mai mult orientală decât mediteraneană.

  • Facebook
  • Twitter

„Poți mânca foarte bine fără a te afla într-un cadru pretențios. Mai ales că acest pretențios e așa relativ.”

Uneori poate fi vorba doar de gust

Serviciile sunt medii, nu excelează prin ceva anume, nici măcar nu ies în evidență la vreun capitol. Mă refer în special la atitudine. Dar nici nu deranjează. Prompte, cu timp mic de așteptare, dar și cu detașare, fără implicare, ci mai mult ca din obligație. Nu vă așteptați la un restaurant pompos, cu trăsături elegante, prin intermediul căruia să puteți impresiona pe cineva, de exemplu. Nu prea vă va ieși. Dar are un atu fantastic ce va cuceri orice gurmand.
La House of Aroma totul este despre mâncare. Și totul se învârte în jurul gustului. Căci se mănâncă foarte bine. Dacă vă place acest tip de mâncare.Tocmai de aceea spuneam că spiritul oriental e impregnat puternic în loc. Poți mânca foarte bine fără a te afla într-un cadru pretențios. Mai ales că acest pretențios e așa relativ. Cu atât mai mult când avem de-a face cu detalii ale unor culturi atât de diferite comparativ cu a noastră.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Gust, aromă, savoare… toate orientale

Ajunsesem acolo cu o poftă nebună de a mânca specific libanez. Doar gândul la lipia caldă, plină de semințe de susan, așa gustoasă cu nițică aromă de drojdie precum turtele simple ale bunicii îmi provoca bucurie. Am aruncat o privire și pe meniul mediteranean. Dar doar una. Pentru că interesul major și prezența mea acolo nu erau generate de el. Gustări reci și calde, multe la număr, două supe, specialitate casei, kebab, frigărui, garnituri, sosuri și trei deserturi de-a dreptul înnebunitoare prin adaosul de apă de trandafir. Pe toate le puteți savura.
Deși aș fi încercat tot ceea ce citisem în meniu – unde mai pui că e și plin de poze ademenitoare care îți fac alegerea nu grea, ci aproape imposibilă, am optat pentru meniul zilei. Da, se pare că experiența de la Bistro 1568 nu m-a speriat de tot. Încă mai cred în acest concept! Iar săptămână trecută mi s-a dovedit că se poate. Să primești supă, fel principal, desert, o băutură și să fie totul extrem de gustos și apetisant. Pentru 25 ron.
Supa cremă de linte a fost adusă într-un bol rotund, alb, dolofan, așezat pe o farfurie ușor vălurită la margini. Pe lateral două capete în relief – poate de lei- ca un fel de pseudo-tortițe îl socoteau din anonimat. Și îl făceau parte integrantă din povestea orientală; acolo îi era locul. Nici portocalie dar nici verde, undeva între, supa era accentuată vizual cu o presărare fină, cărămizie înspre roșu, de curry. I se potrivea de minune contrastul că nu prea îți mai venea să îți iei ochii de la ea. Un gust bun, dulce, o textură fină, bogată, molcom condimentată. Totul echilibrat așa și atât cât trebuia. Dacă totuși poate pentru unii gustul era puțin prea dulce, pe farfurie, lângă bol stătea liniștită o felie galbenă de lămâie. Era pregătită să își aducă aportul de gust acru, proaspăt, revigorant și să mai domolească puțin din avântul atât de dulceag al lintei. Caldă, bună, cremoasă, ca o îmbrățișare; perfectă pentru ziua aceea de noiembrie rece ce te făcea să te scufunzi și mai mult în haine groase, de tot felul.

  • Facebook
  • Twitter

De multă vreme nu mai mâncasem carne de curcan. Nu mă încântă prea mult în ciuda beneficiilor și nici nu am avut ocazia să îl mănânc bine pregătit. L-am perceput mereu cam vânjos și lipsit de aromă. O carne fadă, îi spuneam. Ei, de data aceasta, cel marinat în curry și apă de flori de portocal a fost surprinzător. De bun. Deloc ațos, dimpotrivă, fraged de se desprindea aproape fără ajutorul cuțitului, tăiat de o grosime potrivită, suculent, aromat, dulce, condimentat cu note subtile și atent potrivite. Era așezat pe o jumătate de lipie, alături de ceapă și ardei gras roșu, gătite, dar nu prea mult. Trecute prin căldura focului dar doar atât cât să fie la rându-le cu o textură plăcută, cu un gust accentuat, dulceag. Le percepeai din plin atributele. Vă povesteam cât de mult îmi place risotto. Ei, în egală măsură iubesc și orezul basmati, deși e diametral opus. Cel servit ca și garnitură a fost unul dintre cele mai gustoase pe care le-am mâncat. Nu știu dacă era din pricina felului de a fi gătit, ori a condimentelor, dar era legat așa cum trebuie. Era acel element de echilibru ce aducea cu picioarele pe pământ dulcele cărnii și al legumelor. Un balans perfect. Alăturându-le, obțineai un gust plin, așezat, potrivit din toate punctele de vedere. O încântare! Nu te-ai mai fi oprit din mâncat.
La final, un desert dulce, suav, delicat, dar tare chipeș a încununat un prânz cu adevărat gustos. O budincă din lapte, simplă, asemănătoare grișului cu lapte, tăiată dreptunghiular și de o consistență fermă. Era scoasă din anonimatul albului prin deplina acoperire a îmbrățișării unui toping de fructe de pădure. De un dulce aprig și un roșu pe măsură, delicios că nu te încumetai să lași strop a se irosi în farfuria albă. Era totuși coborât din înaltul turn al dulcegăriei de cumințenia sfioasă a budincii. Iar atunci când se întâlneau, reușeau să se îmbine într-o simfonie de senzații gustative. Că a fost bun, nu mai încape vorbă. Cât de bun, las la aprecierea voastră.

  • Facebook
  • Twitter

Cu drag de mâncare orientală, revii

Prânzul acela a fost gust, aromă, savoare, condimentare. Potrivită. Exact cum trebuie să fie mâncarea orientală. E un semn bun dacă și la câteva zile distanță, în timp ce aștern aceste cuvinte, încă mai simt clare percepțiile de atunci. Cu asta am plecat de acolo. Cu ideea de mâncare bună. Când mă gândesc câte mai am de încercat… yummy.

articole recente

Mango

Tot discutăm noi de ceva vreme despre cum fericirea stă în lucruri simple și ne poate fi atât de la îndemână. Doar să știm noi să o „vedem”. Mai în glumă, mai în serios, ne începem săptămână cu cel supranumit „fructul fericirii”, nimeni altul decât mango.

citește mai mult
Share This