Mint Bistro

Un meniu cât să încapă pe o foaie dar din care, cu toate acestea, îți e tare dificil să alegi. Căci multe feluri apetisante îți fac cu ochiul, îți pun stăpânire pe simțuri și uite așa, nu mai „vezi” limpede. Am ajuns să le trec – din nou – pragul celor de la Mint Bistro căci eram în căutarea unui loc cozy, numai bun de savurat cina cu o prietenă și, mai ales, ideal pentru stat la taclale. Nu știu cum se face, dar ne iese mereu de minune treaba cu povestitul. Zici că suntem făcute pentru asta. Am cercetat îndelung în adâncurile memoriei pentru a găsi varianta perfectă. Să încercăm să mâncam bine, dar fără a fi într-o locație prea simandicoasă, ori cu atitudini rigide, formale. Căutam să nu mai fi fost împreună acolo și să ne placă așa mult încât să putem poposi cât ne vor pofti inimile. Să fie el ticsit cu „acel ceva” ce nu te mai lasă să pleci.

Cum arată locația

Spun sincer că nu eram convinsă de faptul că am făcut cea mai bună alegere. Dar merita încercat. Că am ajuns mai devreme pe strada Gheorghe Șincai acolo unde se află restaurantul, nici nu ne mai mirăm. E o stare de fapt. Numai că gerul m-a făcut să nu zăbovesc vreo secundă pe afară. Ceva emoții m-au încercat căci părea destul de plin iar gândul de a mă întoarce în frigul cumplit nu mă încânta. Doar că am găsit o masă perfectă așezată lângă o oază de verdeață și așa am avut răgazul necesar de a analiza în tihnă Mint Bistro. Că e micuț, am stabilit deja. Cam cât un living aș zice eu, și nu din acela foarte generos. Dar e tocmai detaliul care îi dă un farmec aparte. Mai au și jos, în pivniță, locuri de poposit, dar nu am fost vreodată acolo. Mobilierul ales este natur, cu mese simple, scaune cu model clasic precum ale bunicii odinioară, două canapele cu design ce te duce cu gândul la inspirație scandinavă pe care se relaxează tihnite mici pernuțe divers colorate. Parcă te și îndeamnă să le urmezi exemplul luându-le în brațe. Mesele sunt oarecum apropiate dar fără a fi  deranjant mai ales că astfel generează automat un nivel scăzut al tonalității conversațiilor. Se aude din toate colțurile doar murmur ca de șoptire ceea ce e tare bine. Accesorii diverse, abajururi albe din hârtie reciclată pentru corpurile de iluminat ce seamănă cu jumătăți de bulgări de zăpadă, veioze ca de birou ce dau și mai mult starea de acasă sau ideea de prezență în casa vreunui prieten, plante. E cald, intim, familiar, dar și oarecum cochet. Poate și pentru faptul că e găzduit într-o frumoasă vilă ce îi imprimă din propria personalitate.

Cu ce ne putem desfăta gusturile

Cum se deschide abia la prânz, nu aveți opțiuni pentru mic dejun. Aperitive, feluri principale și desert. Totul vegetarian si raw vegan, firește, căci acesta e specificul locului. Plus cafea, băuturi calde – limonadă caldă, de exemplu – fresh, smoothie, limonadă. Dar vă rog să mă credeți pe cuvânt când vă spun că aveți de unde alege. Deși veți găsi menționat doar formularea generică „supa zilei”, sigur nu e doar una – în seara respectivă erau trei feluri de supe. La fel și în cazul quiche. Prețurile sunt dintre cele prietenoase, deloc exagerate. Așa poți încerca mai multe feluri. Una din ofertele irezistibile este Paris Bonjour. Pentru 26 ron ai o supă cremă la alegere plus quiche. Nu-i rău deloc, așa-i? Am remarcat de altfel că deși am ales una dintre noi quiche și alta supă am fost întrebate dacă nu dorim această ofertă. Lăudabil, aș spune. Că tot am ajuns tangențial și la capitolul servicii, cu siguranță sunt prompte. Poate un pic prea, deși pare ciudat să scriu asta. Dar la un moment dat când nici nu terminasem încă felul principal, au și poposit pe masă deserturile. În rest, deschidere, apropiere, explicații amănunțite.

Când mâncarea e surpriză plăcută

Dat fiind frigul pe care îl răbdasem pentru a ajunge acolo, mi-am comandat un vin fiert. Bun, cu adaos îmbelșugat de condimente, bucăți de fructe și înmiresmată coajă de portocală. Simțeai din plin aromă de sărbătoare. Cu supa cremă de broccoli – adusă într-un castron ciobit, ce-i drept – a fost dragoste la prima degustare. Extrem de cremoasă, din câte mi s-a povestit. Nu am încercat-o. E remarcabil cum se obținuse așa textură fină, mângâietoare și gust bun fără adaos de lapte ori smântână.
La fel de surprinzătoare și porția de quiche cu cartofi dulci, caju și brânză feta. Nu țin minte să fi mâncat în ultima vreme ceva mai cremos de atât. Un aluat într-o prezență perfectă, potrivită, rumen, apetisant, ce se contopise ideal de bine cu restul ingredientelor pe care cu mărinimie acceptase să le găzduiască. Gust potrivit de dulce, savuros, ca o adiere domoală dat de cartofii dulci gătiți tare bine și niște brânză feta recunoscută pentru finețea-i aparte, discretă în arome. Dar cel mai mult te surprindea senzația de onctuos, mângâierea mătăsoasă. Deloc sec, uscat. Ci doar mătăsos. Totul parcă ți se topea în gură și îți umplea simțurile de plăcere. Așa cum numai o mâncare cu adevărat bună poate face. A fost experiența desăvârșită a celui mai bun quiche de până acum. Mixul de salată ales pentru a-i fi pus alături s-a dovedit a fi unul fad, cam neinspirat ales, din acela luat direct din pungi gata pregătite. Nici chiar cele câteva roșii cherry tăiate jumătăți nu au reușit să îl ridice în vreun fel.

Deserturile arătau tare bine. Într-atât de bine încât se simțea ropotul papilelor gustative nerăbdătoare în a fi înrobite de un gust pe măsura aspectului. Tortul raw vegan cu matcha, lămâie și roșii semințe de goji nu îmi era destinat. Dar nu am putut rezista ispitei și l-am gustat. Prima mea întâlnire cu matcha, recunosc. Dar una memorabilă. Era un desert ușor, lejer, suficient de cremos în textură, subtil aromat. Te desfăta cu un perfect echilibru. Senzația cu care rămâneai era aceea de catifelare și diafană îmbrățișare a papilelor care își manifestau recunoștința prin imediată capitulare. Tocmai ce fuseseră cucerite.
O priveliște încântătoare mi-a oferit tortul de morcovi. Contraste bine alese, accente de culoare, minuțioasă așezare a detaliilor… fermecător. L-ai fi mâncat din priviri. S-a dovedit a fi absolut copleșitor și prin gust. Cea mai fină cremă de care m-am bucurat până acum: bogată, dar totuși surprinzător de ușoară, ca o mângâiere delicată. Nu împovărătoare, ci suavă; răcoritoare chiar. Un blat potrivit de gros, cu textură perfectă, pufos, de o consistență „așezată”. Aduse împreună au reușit să se armonizeze într-o simfonie perfectă a savorilor și astfel, să genereze o minunăție de tort de morcovi. 

Am sporovăit, am mâncat bine. Poate am mai fi stat, dar nu mai era mult și bistroul urma să se închidă. Am pus pe noi straturile aducătoare de cald și ne-am pornit către întunecimea serii de veritabilă iarnă. Am lăsat în urmă un spațiu îmbietor, cu o atmosferă potrivită relaxării ca dintr-un cămin extrem de primitor.
Și uite așa, am mai scris o filă din povestea culinară a Clujului.