Nuka Bistro

Experiența unei locații centrale

1

NOIEMBRIE, 2018

venit, văzut… scris

Cum vă place? Nu comedia cu același titlu scrisă de William Shakespeare. Încă nu am început să scriu despre cărți. Ci, busuiocul; acea minunată plantă condiment. Cum vă place? Eu îl ador; e nelipsit din casa mea, îl folosesc cam la orice, de multe ori cam abuzez de el. Sau cel puțin așa se întâmpla până acum câteva zile. Când o experiență tragico-comică ce l-a avut ca actor principal mi-a amintit, cu vârf și îndesat, că ce e prea mult strică. Gustul. Sau te marchează negativ. Sau face să te lecuiești. Sper totuși că nu de tot și să îmi revină în grații. Căci el bietul nu a avut vreo vină.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

De ce acolo în acea zi

Evit cât pot de mult locațiile ultra centrale din Cluj. Pentru că de cele mai multe ori vin la pachet cu niște detalii ce nu prea le agreez: prețuri mari, atitudini „de sus”, clienți pentru care poate nici nu contează ce mănâncă sau cât plătesc atâta vreme cât sunt văzuți „pe centru”. Nu generalizez, nu spun că în toate cazurile se întâmplă astfel. Dar e o realitate prezentă în socialul autohton. Cine nu vrea să recunoască, ei bine, e pur și simplu treaba lui. Dar, tot în centru, ca să nu spun „la bulevard”, sunt și locuri faine, de-ți e mai mare dragul să le treci pragul, unde se fac eforturi reale pentru ca lucrurile să fie la nivelul dorit. Tocmai pentru a nu fi puse toate în aceeași oală, am decis să le iau la rând. Și de undeva trebuia să încep: Nuka, Piața Unirii nr.16.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

„Spațiul acesta este fantezie, căci doar privind câteva elemente și poți încropi un scenariu ca de poveste; ori de film de inspirație retro; ori o carte poștală vintage.”

Povestea interiorului e cum ți-o creezi

Unul din cele mai transparente lucruri legate de acest loc este prezentarea meniului încă de la intrare. Așa vezi foarte bine care îți sunt opțiunile. Dacă te atrage ceva intri, dacă nu, mergi altundeva. Interiorul este o poveste. Una frumoasă, complexă, cu gust și multe, multe detalii. Două încăperi ce comunică între ele, cu alura de beci autentic prin păstrarea pereților din cărămidă roșie ori piatră. Aidoma unei case mari, primitoare, în care cu drag gazda te poftește să intri și unde cu mare grijă a pus felurite detalii la punct, mixul de elemente decorative e cuceritor. Și oricât aș încerca să le surprind pe toate, nu aș reuși să le redau farmecul: scaune, fotolii sau canapele pentru ședere, mese rotunde sau dreptunghiulare, tablouri de diferite forme sau dimensiuni, oglinzi, un fier de călcat pe cărbuni, sticle pentru sifon, multe ceasuri deșteptătoare, o râșniță pentru piper, o stivă de lemne pentru foc, sticle cu vin, felinare. Nuanțe pastel ce imprimă liniște, calm dar și intimitate, atmosferă relaxată, locuri confortabile. Spațiul acesta este fantezie, căci doar privind câteva elemente și poți încropi un scenariu ca de poveste; ori de film de inspirație retro; ori o carte poștală vintage. Depinde pe ce anume te concentrezi.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Cum te primesc gazdele?

Cu un meniu – cel pentru mâncare – ce încape pe două pagini. Dar acest lucru nu e deloc rău căci opțiunile sunt variate. În funcție de ora la care te poartă pașii pe acolo poți servi mic dejun în vreo 4 variante, două supe, 6 tipuri de antreuri, dominând bruschetele ori humusul. Paste, salate, feluri principale din pui, porc, pește sau vită, garnituri și vreo patru deserturi. Cam asta este trecerea în revistă, într-o manieră fugitivă, a ceea ce găsiți la Nuka. Capitolul băuturi este mai amplu, poate cel aferent categoriei non alcoolice ar putea fi mai ofertant. Prețurile variază așa cum este și firesc în funcție de complexitatea felului ales, situându-se totuși la un nivel ridicat. Pornesc de la o poziționare abordabilă pentru salate, medie pentru paste, ajung până la una relativ mare pentru ciorbe (16-18ron), și, mult peste medie, în cazul preparatelor ce conțin carne.
Cât despre servicii… Țin minte că undeva spre final am râs chiar întrebându-ne dacă nu care cumva ne-au uitat acolo. Dar nu e trăsătura dominantă a locului, nu vă speriați. Și nici nu e cazul să fiu incorectă. Meniurile ne-au fost aduse repede, politețea, amabilitatea există, nu aștepți mult după mâncare, nu ai de-a face cu ceva agasant sau atitudini necorespunzătoare. Ai acel spațiu necesar unei șederi tihnite. Locul în sine te îmbie la relaxare și este ideal pentru un prânz sau o cină liniștite. Dar cam aici se oprește totul. Conexiune nu este de vreun fel, implicare sau recomandări nu, zâmbetul acela deschis, sincer, nici el.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Ce am experimentat culinar?

Piept de pui, usturoi, roșii cherry, măsline, pepperoncino, vin alb, rozmarin, sos de roșii. Rezultatul acestor ingrediente combinate, pui mediteranean, ne-a fost adus într-o prezentare încântătoare, alături de o porție de cartofi cu rozmarin și niște bucăți crocante de pâine. O porție uriașă, fără exagerare, viu colorată, îmbietoare, într-una din cele mai frumoase farfurii văzute în ultima vreme. Cu un model vintage, o formă rotundă, extrem de încăpătoare, de un albastru intens ca bază și îndulcită de o sumedenie de albăstrele bleu ciel. Contrastul cu galbenul portocaliu al cartofilor perfect rumeniți și extrem de gustoși și roșul sângeriu al sosului ce îmbrăca din belșug bucățile de piept de pui era întocmai ceea ce trebuia pentru o prezentare memorabilă. Alegeri puternice, vii, pline de culoare. Ardeai de nerăbdare să vezi dacă și gustul se ridica la același nivel. Și nu erai dezamăgit. Gust „plin”, sățios, aromat, potrivit de dulce, cu o textură optimă, ce se completa perfect cu feliile de cartofi și bucățile de pui făcute așa cum trebuie. Se simțea prezența rozmarinului, a usturoiului, dar fără a deranja ci doar pentru a aduce acea notă dorită de savoare prin utilizarea în deplină cunoștință de cauză a unor condimente. De data aceasta își îndepliniseră pe deplin rolul. Un fel cu notă puternică de mâncare bine făcută, lejeră dar în același timp cu personalitate pentru care aș mai merge acolo.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Ei, dar altfel au stat lucrurile cu pennele pesto. Citirea ingredientelor era o promisiune de gust. Din acela bun. Penne, ulei extra virgin de măsline, brânză Grana Padano, sos pesto făcut în casă. Ce altceva ți-ai mai fi putut dori? Muuuuult mai puțin busuioc, cu siguranță. O farfurie albă, ovală, ce m-a dus cu gândul la forma ideală a unui ou poșat așa cum trebuie în mijlocul căreia porția de paste, și ea foarte mare, era din belșug îmbrăcată cu brânză proaspăt rasă. Aroma-i te îmbia încă de la depărtare. Sau cel puțin eu abia așteptam să le gust. Am remarcat de la început că verdele era totuși cam dominant, dar totuși, vorbeam de paste pesto. Însă, atunci când am luat prima înghițitură mi-am dat seama că aparențele nu au fost deloc înșelătoare. Nu numai că era prea mult sos, dar acesta avea o cantitate uriașă de busuioc. Parcă mâncai direct dintr-o plantă de busuioc, orice ai fi încercat să alegi din farfurie ori să combini cu mai multă brânză nu reușeai să scapi. Din toate părțile te acaparau gust, miros atât de dominante încât, cu toată dorința mea de a evita risipa, nu am putut mânca decât jumătate din porție. A fost o experiență unică, pe care nu mi-o mai doresc curând. De fapt, deloc. Atât de marcant a fost busuiocul încât nu numai că o perioadă de acum încolo nu mă voi mai apropia de el, dar parcă am și uitat că pastele erau cam prea fierte și se lipeau care pe unde apucau. M-a ajutat tare mult freshul de grepfrut comandat căci mai tăia din abitirul condimentului de care se abuzase.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Puțin dulce îmblânzește tot timpul!

Am trecut destul de repede cu vederea peste ceea ce am experimentat și parcă am mai uitat puțin din ghinionul – conjunctural sper – acelui prânz atunci când am văzut desertul. De fapt, maniera în care s-a ales să fie adus era una ce inspira drăgălășenie, joc, copilărie. O cănuța albă, măricică, cu mâner, din aceea ce te îndeamnă parcă să o ții cu ambele mâini pentru o stabilă cuprindere era locul ideal pentru laptele de pasăre ales ca desert. Peste albul imaculat trecuse cu grabă o ploaie fină de scorțișoară măcinată și coajă de lămâie rasă ce mirosea ca în poveștile cu plăcintele bunicilor. Divin. Chiar dacă aș fi vrut să gust, în afară de busuioc sigur nu aș fi perceput altceva. Nu a fost rău din câte am înțeles, doar că laptele era puțin prea cald.
Ne-am dus. De acolo. Asta după ce am așteptat ceva pentru a putea cere nota. În continuare respiram busuioc, aveam gust cu și de busuioc. M-a urmărit o bună bucată de vreme și orice am mâncat în ziua respectivă a fost inevitabil asezonat cu aromatul condiment. Și cu toate acestea, nici măcar asta nu a putut șterge din farmecul locației. Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului!

articole recente

Klausen Burger

Uneori se întâmplă ca ambianța unui loc în care ajung să îl facă memorabil; alteori serviciile sunt cele după care mă topesc; sau poate în anumite cazuri mâncarea e atât de specială încât alte mici neajunsuri sunt trecute cu vederea. Foarte rar am ocazia să îmi petrec timpul într-o locație ce le are pe toate. Iar asta nu e prea îmbucurător. Spre exemplu, nu țin minte să fi mâncat vreodată ceva cu adevărat memorabil în locul în care am ajuns pentru masa de prânz într-o luni.

citește mai mult

Rochelle Restaurant&Pub

Oricât de mult mi-ar plăcea Clujul și m-ar încânta socializarea în frumoasa urbe, duminica seara nu obișnuiesc să ies; o o stare de fapt ce s-a împământenit. Se mai întâmplă însă ca unele duminici să fie altfel. Adică încă de dimineață îmi tot dă târcoale dorința de a mânca „ceva bun”.

citește mai mult

Humus

Facem ce facem și iar ne începem ziua cu un superaliment. Cred că pur și simplu așa suntem noi, mai norocoși! De data aceasta e vorba despre un aliment cu originile prin Orientul Mijlociu, cunoscut de mii de ani, văzut aproape ca o întruchipare a perfecțiunii din perspectiva beneficiilor aduse pentru organism.

citește mai mult

1

NOIEMBRIE, 2018

venit, văzut… scris

Cum vă place? Nu comedia cu același titlu scrisă de William Shakespeare. Încă nu am început să scriu despre cărți. Ci, busuiocul; acea minunată plantă condiment. Cum vă place? Eu îl ador; e nelipsit din casa mea, îl folosesc cam la orice, de multe ori cam abuzez de el. Sau cel puțin așa se întâmpla până acum câteva zile. Când o experiență tragico-comică ce l-a avut ca actor principal mi-a amintit, cu vârf și îndesat, că ce e prea mult strică. Gustul. Sau te marchează negativ. Sau face să te lecuiești. Sper totuși că nu de tot și să îmi revină în grații. Căci el bietul nu a avut vreo vină.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

De ce acolo în acea zi

Evit cât pot de mult locațiile ultra centrale din Cluj. Pentru că de cele mai multe ori vin la pachet cu niște detalii ce nu prea le agreez: prețuri mari, atitudini „de sus”, clienți pentru care poate nici nu contează ce mănâncă sau cât plătesc atâta vreme cât sunt văzuți „pe centru”. Nu generalizez, nu spun că în toate cazurile se întâmplă astfel. Dar e o realitate prezentă în socialul autohton.Cine nu vrea să recunoască, ei bine, e pur și simplu treaba lui. Dar, tot în centru, ca să nu spun „la bulevard”, sunt și locuri faine, de-ți e mai mare dragul să le treci pragul, unde se fac eforturi reale pentru ca lucrurile să fie la nivelul dorit. Tocmai pentru a nu fi puse toate în aceeași oală, am decis să le iau la rând. Și de undeva trebuia să încep: Nuka.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

„Spațiul acesta este fantezie, căci doar privind câteva elemente și poți încropi un scenariu ca de poveste; ori de film de inspirație retro; ori o carte poștală vintage.”

Povestea interiorului e cum ți-o creezi

Unul din cele mai transparente lucruri legate de acest loc este prezentarea meniului încă de la intrare. Așa vezi foarte bine care îți sunt opțiunile. Dacă te atrage ceva intri, dacă nu, mergi altundeva. Interiorul este o poveste. Una frumoasă, complexă, cu gust și multe, multe detalii. Două încăperi ce comunică între ele, cu alura de beci autentic prin păstrarea pereților din cărămidă roșie ori piatră. Aidoma unei case mari, primitoare, în care cu drag gazda te poftește să intri și unde cu mare grijă a pus felurite detalii la punct, mixul de elemente decorative e cuceritor. Și oricât aș încerca să le surprind pe toate, nu aș reuși să le redau farmecul: scaune, fotolii sau canapele pentru ședere, mese rotunde sau dreptunghiulare, tablouri de diferite forme sau dimensiuni, oglinzi, un fier de călcat pe cărbuni, sticle pentru sifon, multe ceasuri deșteptătoare, o râșniță pentru piper, o stivă de lemne pentru foc, sticle cu vin, felinare. Nuanțe pastel ce imprimă liniște, calm dar și intimitate, atmosferă relaxată, locuri confortabile. Spațiul acesta este fantezie, căci doar privind câteva elemente și poți încropi un scenariu ca de poveste; ori de film de inspirație retro; ori o carte poștală vintage. Depinde pe ce anume te concentrezi.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Cum te primesc gazdele?

Cu un meniu – cel pentru mâncare – ce încape pe două pagini. Dar acest lucru nu e deloc rău căci opțiunile sunt variate. În funcție de ora la care te poartă pașii pe acolo poți servi mic dejun în vreo 4 variante, două supe, 6 tipuri de antreuri, dominând bruschetele ori humusul. Paste, salate, feluri principale din pui, porc, pește sau vită, garnituri și vreo patru deserturi. Cam asta este trecerea în revistă, într-o manieră fugitivă, a ceea ce găsiți la Nuka. Capitolul băuturi este mai amplu, poate cel aferent categoriei non alcoolice ar putea fi mai ofertant. Prețurile variază așa cum este și firesc în funcție de complexitatea felului ales, situându-se totuși la un nivel ridicat. Pornesc de la o poziționare abordabilă pentru salate, medie pentru paste, ajung până la una relativ mare pentru ciorbe (16-18ron), și, mult peste medie, în cazul preparatelor ce conțin carne.
Cât despre servicii… Țin minte că undeva spre final am râs chiar întrebându-ne dacă nu care cumva ne-au uitat acolo. Dar nu e trăsătura dominantă a locului, nu vă speriați. Și nici nu e cazul să fiu incorectă. Meniurile ne-au fost aduse repede, politețea, amabilitatea există, nu aștepți mult după mâncare, nu există ceva agasant sau atitudini necorespunzătoare, ai acel spațiu necesar unei șederi tihnite. Locul în sine te îmbie la relaxare și este ideal pentru un prânz sau o cină liniștite. Dar cam aici se oprește totul. Conexiune nu este de vreun fel, implicare sau recomandări nu, zâmbetul acela deschis, sincer, nici el.

 

Ce am experimentat culinar?

Piept de pui, usturoi, roșii cherry, măsline, pepperoncino, vin alb, rozmarin, sos de roșii. Rezultatul acestor ingrediente combinate, pui mediteranean, ne-a fost adus într-o prezentare încântătoare, alături de o porție de cartofi cu rozmarin și niște bucăți crocante de pâine. O porție uriașă, fără exagerare, viu colorată, îmbietoare, într-una din cele mai frumoase farfurii văzute în ultima vreme. Cu un model vintage, o formă rotundă, extrem de încăpătoare, de un albastru intens ca bază și îndulcită de o sumedenie de albăstrele bleu ciel. Contrastul cu galbenul portocaliu al cartofilor perfect rumeniți și extrem de gustoși și roșul sângeriu al sosului ce îmbrăca din belșug bucățile de piept de pui era întocmai ceea ce trebuia pentru o prezentare memorabilă. Alegeri puternice, vii, pline de culoare. Ardeai de nerăbdare să vezi dacă și gustul se ridica la același nivel.Și nu erai dezamagit. Gust bun,„plin”, sățios, aromat, potrivit de dulce, cu o textură optimă, ce se completa perfect cu feliile de cartofi și bucățile de pui făcute așa cum trebuie. Se simțea prezența rozmarinului, a usturoiului, dar fără a deranja ci doar pentru a aduce acea notă dorită de savoare prin utilizarea în deplină cunoștință de cauză a unor condimente. De data aceasta își îndepliniseră pe deplin rolul. Un fel cu notă puternică de mâncare bine făcută, lejeră dar în același timp cu personalitate pentru care aș mai merge acolo.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

 

Ei, dar altfel au stat lucrurile cu pennele pesto. Citirea ingredientelor era o promisiune de gust. Din acela bun. Penne, ulei extra virgin de măsline, brânză Grana Padano, sos pesto făcut în casă. Ce altceva ți-ai mai fi putut dori? Muuuuult mai puțin busuioc, cu siguranță. O farfurie albă, ovală, ce m-a dus cu gândul la forma ideală a unui ou poșat așa cum trebuie în mijlocul căreia porția de paste, și ea foarte mare, era din belșug îmbrăcată cu brânză proaspăt rasă. Aroma-i te îmbia încă de la depărtare. Sau cel puțin eu abia așteptam să le gust. Am remarcat de la început că verdele era totuși cam dominant, dar totuși, vorbeam de paste pesto. Însă, atunci când am luat prima înghițitură mi-am dat seama că aparențele nu au fost deloc înșelătoare. Nu numai că era prea mult sos, dar acesta avea o cantitate uriașă de busuioc. Parcă mâncai direct dintr-o plantă de busuioc, orice ai fi încercat să alegi din farfurie ori să combini cu mai multă brânză nu reușeai să scapi. Din toate părțile te acaparau gust, miros atât de dominante încât, cu toată dorința mea de a evita risipa, nu am putut mânca decât jumătate din porție. A fost o experiență unică, pe care nu mi-o mai doresc curând. De fapt, deloc. Atât de marcant a fost busuiocul încât nu numai că o perioadă de acum încolo nu mă voi mai apropia de el, dar parcă am și uitat că pastele erau cam prea fierte și se lipeau care pe unde apucau. M-a ajutat tare mult freshul de grepfrut comandat căci mai tăia din abitirul condimentului de care se abuzase.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Puțin dulce îmblânzește tot timpul!

Am trecut destul de repede cu vederea peste ceea ce am experimentat și parcă am mai uitat puțin din ghinionul – conjunctural sper – acelui prânz atunci când am văzut desertul. De fapt, maniera în care s-a ales să fie adus era una ce inspira drăgălășenie, joc, copilărie. O cănuța albă, măricică, cu mâner, din aceea ce te îndeamnă parcă să o ții cu ambele mâini pentru o stabilă cuprindere era locul ideal pentru laptele de pasăre ales ca desert. Peste albul imaculat trecuse cu grabă o ploaie fină de scorțișoară măcinată și coajă de lămâie rasă ce mirosea ca în poveștile cu plăcintele bunicilor. Divin. Chiar dacă aș fi vrut să gust, în afară de busuioc sigur nu aș fi perceput altceva. Nu a fost rău din câte am înțeles, doar că laptele era puțin prea cald.
Ne-am dus. De acolo. Asta după ce am așteptat ceva pentru a putea cere nota. În continuare respiram busuioc, aveam gust cu și de busuioc. M-a urmărit o bună bucată de vreme și orice am mâncat în ziua respectivă a fost inevitabil asezonat cu aromatul condiment.Și totuși, nici măcar asta nu a putut șterge din farmecul locației!

Share This