POLO

Nu știu ce părere aveți despre ideea de a mânca în oraș fără companie, indiferent că vorbim de mic dejun, prânz sau cină. Așa, neînsoțit și cam de capul tău. Unora li se poate părea de neconceput, chiar trist; altora un apanaj al singurătății. Sper să mai fie însă și alții ca mine ce o găsesc varianta ideală în anumite momente. Timpul parcă se scurge altfel, lucrurile capătă distinctă importanță, atenția la detalii sporește și parcă te bucuri mai pe îndelete de tot ceea ce experimentezi. Nu zic că nu e bună compania. Doar că uneori mai avem nevoie și de așa ieșiri. Un astfel de moment de dorită singurătate la prânz am avut ieri. Am studiat îndelung lista opțiunilor, restaurante încă nebifate, și după serioasă cumpănire am ales Polo. Bine am făcut. Chiar mă felicit pentru decizie căci așa am reușit să explorez în detaliu, să văd reacții, să savurez pe deplin tot ceea ce am trăit. A fost, poate, ca o regăsire.

Decor surprinzător prin combinații altfel

Dacă atunci când intri într-un restaurant zâmbetul îți apare involuntar pe chip, nu poate fi decât de bine. Doar știți deja că eu cred în pachetul complet. Iar ambianța și designul sunt elemente esențiale. Indiscutabil. La capitolul acesta, Polo e poate unul dintre cele mai atipice prezențe de până acum. Intrigă, chiar. Dar în sensul bun. Atrăgător, nu-i urmă de îndoială. Stârnește curiozitate, captează atenția și te face să cercetezi cu privirea fiecare ungher pentru a vedea ce mai poți descoperi. E o îmbinare de stiluri diferite, dar care aduse împreună, în ciuda impactului inițial, ajung să „lucreze” bine, să pună în scenă o adevărată poveste, dând o notă pregnantă de originalitate. V-am zis doar că e atipic. Ideea de cald, așezat, natural ce se regăsește în zona de jos este pur și simplu „ruptă” de metalicul ce predomină tavanul, înțesat de burlane ce denotă nefinisare, brut. E asemeni unei treziri la realitate. Te va surprinde. Mesele sunt din lemn, simple, scaunele comode cu îmbrățișare ca de fotoliu; li s-a adus o notă retro-rurală i-aș spune eu, prin tapițarea cu piele și material textil în carouri. Și în privința corpurilor de iluminat se menține senzația de scenarii diferite. Sunt deopotrivă variante sferice, mari globuri dătătoare de lumină albă și pregnantă senzație elegantă, dar și aplice de perete ori lustre din sticlă. Pe toate le ai în același loc. Care e înțesat de detalii și accesorii decorative. Oglinzile mari te pot duce cu gândul la o sală de bal, canapelele sunt de un albastru atât de intens că parcă te absorb cu totul, un perete bibliotecă îți dă ghes să îl contempli, un altul e plin de valize, înșirate asemeni unor soldați gata să plece la datorie. Multe lucruri de descoperit… răgaz să ai. Măcar pentru această combinație aparte, locul trebuie vizitat.

Prompt, amabil, plăcut

Momentul prânzului; destul de aglomerat. Doar vreo două mese rămase libere. Cred că cel mai plin restaurant de până acum pentru ora la care s-a întâmplat să fiu acolo. M-am așezat lângă fereastră. Și pentru a lua pulsul străzii dar și pentru cât mai multă lumină. Am remarcat încă de la început că erau doar două persoane ce se ocupau de oaspeți, atât cei din interior cât și temerarii de pe terasă. Chiar și așa, totul s-a desfășurat prompt, fără timp de așteptare. Am fost lăsată să răsfoiesc pe îndelete meniul – și tot să fi făcut asta de vreo două ori. Sincronizarea a fost perfectă: când l-am lăsat pe masă, comanda a fost preluată. Atitudine amabilă, binevoitoare, prezență plăcută acompaniată de zâmbet. Poate nu neapărat cea mai caldă abordare, dar fără a deranja cu ceva. Am solicitat o recomandare, iar răspunsul nu a întârziat să apară. Cafeaua dorită înainte de masă deși adusă în timp util, a fost terminată undeva pe la final. Căci mâncarea a sosit fără a se face așteptată.

Reală varietate culinară

De ceva vreme nu am mai avut ocazia să întâlnesc așa meniu complex. 90 feluri – da, numărate – ce te poartă în experiențe culinare dintre cele mai diverse: mic dejun, supe/creme, salate, paste făcute în casă, risotto, pizza, feluri principale cu pasăre, porc, vită sau pește, desert. Plus alte nouă opțiuni vegetariene, garnituri și o selecție impresionantă la capitolul bar. Prețurile sunt peste medie înspre mari, dar poziționate într-un interval destul de ofertant. Cum îmi era foarte dificil să mă decid, am optat pentru meniul special, supă și fel principal, pentru 29.9 ron (oferta e disponibilă de luni până vineri între 12-15). Poți alege între două supe și șase alternative pentru fel principal. Mi s-a părut o oportunitate excelentă de a testa încă un business lunch, căci oarecum asta e.

Experiența prânzului

Polo te surprinde și la capitolul vizual culinar. Pozitiv, firește. Supa cremă de ciuperci aleasă a fost încântare. Te bucurai doar privind-o. Ternul specific nuanței ciupercilor transformate în fină, mângâietoare cremă, era tare inspirat scos din anonimat de movul intens al unor germeni și galbenul cald de grâne coapte ce prin magia unor mâini dibace și a focului deveniseră sărățele. Simplu, fără „înflorituri” inutile, dar de efect. O alăturare ce denotă pricepere în alegeri cromatice. Iar când mâncarea te ademenește în așa măsură, înseamnă că imaginația și-a pus amprenta cum se cuvine. Gustul era unul domol, ușor dulce, deloc robust ori din cale-afară de îndrăzneț. Domolit. Iar aromele cu o prezență subtilă, delicată, potrivită. Ca de natură ce știe că poate cuceri prin ea însăși, prin echilibrul și atributele ce o caracterizează. De o consistență potrivită, cu onctuozitate adusă de smântâna dulce, a fost panaceul perfect pentru mohorârea și frigul destul de pătrunzător al acelei zile.

Tot timpul am sperat să mai rămână loc și pentru desert. Visam deja cu ochii larg deschiși și papilele gustative fremătânde la tarta Manchester. Doar că atunci când a fost adus felul principal, visul mi s-a transformat în mii de cioburi. O porție peste puterile mele….
Ceafa de porc marinată era bine îmbrățișată de aroma condimentelor. Le simțeai binevenita prezență care potența gustul, accentua percepțiile și lăsa o senzație tare plăcută. Făcută bine, își păstra frăgezimea și avea o notă suculentă. Fiecare dumicat parcă te făcea să vrei și mai mult. Aromele însă s-au dovedit a fi punctul ei forte. Exact cum trebuia pentru a fi remarcate, dar fără a pune stăpânire pe întregul preparat. Nu copleșeau, ci își știau bine locul. Cumpănite. Aspectul făcea să-ți lase gura apă. Carnea parcă încă mai purta cu ea sfârâială grătarului care o încinsese și apoi transformase în apetisantă prezență. Îi fuseseră alăturați înspre echilibrarea gustului felii de cartofi cu coajă, copți, pătrunși cât trebuie de dogoarea focului. Care le făcuse miezul moale, cremos și straiele în nuanță de potrivită rumenire. E de amintit și sosul de usturoi, liantul dintre ele. Nu foarte pregnant în asprimea iuțelii, dar totuși destul de clar în intențiile-i asupra gustului. A fost o mâncare sățioasă, cu accente potrivite ce știau a o scote din anonimat.

Am rămas cu regretul desertului neîncercat. Motiv de supărare temporară, dar și de planificare a unei noi vizite. Căci am o datorie către gust, ce obsesiv îmi reamintește de promisiunea nerespectată. Iar cu el, nu te poți pune. Voi reveni căci mai am curiozități legate de ceea ce poate oferi Polo. Care, fără îndoială, are „acel ceva” al lui. Poate nu îți dai seama ce anume, poate nu e doar un lucru, ci un mix. Cert e că stârnește interes. Decorul altfel, ambianța plăcută, varietatea culinară, prezentarea preparatelor se pot număra cu certitudine printre motivele prezenței acolo. Fie doar în momente egoiste, pentru tine, fie pentru timp petrecut cu prieteni dragi. Ca întotdeauna, alegerea vă aparține.