Oare vă mai amintiți zilele acelea de vară, din copilăria noastră, cu miros de căldură potolită? Și deopotrivă, liniștea, răcoarea, pacea pe care le regăseam în curtea casei bunicilor la adăpostul viței de vie agățătoare ce împresura locul ori a pomilor fructiferi umbroși și roditori? Dacă v-am trezit cumva fiori în adâncul memoriei despre locuri frumoase, apropiate sufletului ori doar dacă v-am făcut curioși cum e să trăiești o astfel de stare, să știți că o puteți regăsi în miez de Cluj, la adresa Alexandru Ciurea numărul 6. De pe străzile centrale ale orașului, după ce găsești un loc de parcare – asta dacă se întâmplă să ai noroc în ziua respectivă – te abați pe o străduță lăturalnică, liniștită, dar foarte cochetă, ca de oraș frumos, și în dreptul unui imobil cu gard maro, la poartă vezi o siglă de lemn ce poartă numele restaurantului: Roata. E ca și cum ai intra în curtea cuiva căci odată pătruns în interior dai peste o atmosferă intimă, familiară, de parcă niște prieteni petrec frumos, într-o zi de duminică, povestind, recuperând timp pierdut, punându-se la punct cu noutățile. Și chiar o zi de duminică era atunci când i-am vizitat prima oară. Lucrurile erau cu atât mai primitoare și așezate cu cât peste tot își făcea simțită prezența zumzăiala unor sporovăieli, întrerupte de râsete de voie bună în timp ce mesele erau îmbelșugate cu bucate tradiționale perfect încadrate locului.

Aidoma vremurilor de răgaz de altădată

Fără să exagerez în vreun fel, spațiul exterior al restaurantului e ca și o curte cu multă verdeață. Vița de vie îmbracă locul, făcându-l primitor și ferindu-l oarecum de zgomotul străzii, peste tot sunt plante agățătoare cu liniaritatea verdelui întreruptă pe alocuri de culoarea aprinsă a înfloririi. Mesele din lemn, masive, în nuanță maro închis au compania unor scaune pe măsură, impunătoare, ce generează stabilitate dar și confort. Locul fiind cu specific tradițional românesc alegerea mobilierului se dovedește a fi total inspirată, căci e exact ceea ce trebuie pentru a sublinia și mai bine ideea de rustic, tradițional, autenticitate. Monotonia nuanței de maro e ruptă de câte un ștergar, în nuanță dominantă de roșu aprins, pus pe fiecare masă ca o găteală de sărbătoare pentru oaspeți dragi. Alegerea restaurantului pentru prânz în ziua respectivă, deși nu a fost în vreun fel premeditată, a venit ca o continuare firească a acelei dimineți de duminică în care luasem la rând niște sate atât de autentice de pe lângă Cluj.

Gătite cu drag și gust pe măsură

La scurt timp după ce ne-am așezat comod la una din cele două mese libere ne-au fost aduse meniurile, puțin altfel scrise, împănate ici-colo cu povestea locului sau a unor rețete. Aproape orice e trecut acolo îți face cu ochiul, mai ales când foamea e mare. Și nu sunt puține feluri: platouri vegetariene sau nu, calde ori reci, mixte sau doar cu brânzeturi, ciorbe denumite atât de inspirat „licori pentru suflet”, făcute după rețete autentice, tradiționale, mulțumitoare pentru toate gusturile, în număr de nouă. Găsiți și feluri principale având la bază pui, porc, vită sau pește, atât de variate încât mi-ar lua ceva vreme doar să le amintesc pe toate, garnituri, salate și deserturi. Cum de ceva vreme gândurile îmi erau îndreptate spre mâncare tradițională gătită, gustoasă, sățioasă, așa cum noi românii știm să facem, alegerile au fost din această categorie: varză a la Cluj și sarmale cu mămăligă.

Bucatele noastre, adevărat festin

În așteptarea mâncării pe masă a poposit coșul cu pâine, tăiată în felii mari, ce amintea de pâinea de casă de odinioară, și două pahare mici, cu vișinată și palincă, din partea casei. Le-aș fi încercat cu drag, doar că nu fac deloc parte din alegerile mele. Cert e că masa deja începea să arate în spiritul ospitalității românești, ca atunci când oameni îți trec pragul și îi omenești cum se cuvine cu tot ceea ce ai mai bun. Felurile de mâncare – cel puțin cele alese de noi – au fost aduse pe platouri din lemn și arătau pur și simplu de-ți lăsa gura apă; abia așteptai să te înfrupți din ele, căci transmiteau întru totul ideea de gustos. Porțiile mai mult decât îndestulătoare: cinci sarmale dintre acelea mărișoare, deloc sfioase, trei bucăți de ciolan, cu încrustări de grăsime în carnea macră și înveliș de șorici deloc tare, cu fermitatea potrivită. Și cum sarmalele ar fi stinghere doar ele însele, companie le ținea o smântână groasă, din ceea de „casă”, ce stă cuminte unde o pui până decizi să te bucuri de aromele ei. Cu o nerăbdare crescândă am luat tacâmurile cu mânere de lemn, mi-am potrivit o îmbucătură perfectă. O bucată dintr-o sărmăluță, o felie nu prea mare din ciolanul atât de bine făcut, îmbrăcate într-un veșmânt de smântână, grasă și nu foarte, onctuoasă, cu o aromă nu prea persistentă; iar gustul a fost desăvârșit. Fiecare element era așa cum te-ai fi așteptat, se întrecea în a completa, nu acapara, ci își aducea aportul în măsura în care trebuia. Am luptat din greu să le pot da gata, dar tocmai pentru că erau atât de bune nu m-a lăsat sufletul să fac risipă.

Apoi mi-am mai făcut un dram de curaj ca să gust varza. A fost la rându-i un deliciu, gătită într-o consistență perfectă, cu o notă dominantă de dulce, dar nu acaparatoare, simțindu-se în egală măsură savurosul amestec de carne și varza, rumenite împreună în cuptor și scoase taman la momentul potrivit pentru combinația perfect armonioasă.
Desertul, căci da, unii au mai avut loc și pentru desert, a fost tot o variantă din copilăria cu vacanțe lungi pe la bunici: lapte de pasăre. Într-o cupă de sticlă, ca acelea din care e imposibil să nu fi mâncat măcar o dată, pe vremuri, niște înghețată, a fost adus unul dintre cele mai delicate deserturi cu fulgi de ciocolată suav presarați pe deasupra. A fost întregirea prânzului din ziua respectivă.

Ne-ați omenit, e musai să vă răsplătim

Serviciile sunt de calitate, prompte, cu atenție îndreptată spre client, cu nota cuvenită de respect. În spiritul autenticei ospitalități românești nu primești doar bucate gătite cu drag și gust pe măsură ci și atmosferă faină ce te face să aștepți cu nerăbdare următorul popas acolo, căldură, amabilitate, zâmbete, apropiere.
Prețurile de la Roata sunt undeva peste medie dar pe măsura a ceea ce primim. Și sunt cu atât mai corecte cu cât se simte implicarea în ceea ce ni se oferă: ingrediente de calitate, atent selecționate, rețete alese pe sprânceană, și, mai ales, mâncare pregătită cu drag, fenomenal de bună, îmbelșugată precum ospețele la vechile curți boierești. Căci doar acolo unde pui suflet și doar atunci când îți pasă rezultatul este unul pe măsură. E acel tip de restaurant unde atributele ce stau la baza întregului concept slow food se găsesc negreșit: bun, curat, corect. Experiență autentic românească!