Rochelle Restaurant & Pub

Ambianță aparte

05

NOIEMBRIE, 2018

venit, văzut… scris

Oricât de mult mi-ar plăcea Clujul și m-ar încânta socializarea în frumoasa urbe, duminica seara nu obișnuiesc să ies; o stare de fapt ce s-a împământenit. Se mai întâmplă însă ca unele duminici să fie altfel. Adică încă de dimineață îmi tot dă târcoale dorința de a mânca „ceva bun”. Cunoașteți expresia, așa-i?! Nici nu poți defini acest „bun”, nu știi dacă trebuie să fie fel principal ori desert. Cu atât mai puțin ai putea exprima concret ceea ce vrei. Iar în cazul meu ce am prin casă ori ce aș putea pregăti cu ingredientele de prin frigider e total nemulțumitor. Și uite-așa ușor, până înspre seară, regula nescrisă este încălcată și mă văd nevoită să merg în căutarea „bunului” mult visat.

  • Facebook
  • Twitter

Loc numai bun de povești aristocrate

În prima zi de toamnă veritabilă din acest sezon, cu ploaie multă, frig destul de înțepător, într-o duminică în care nici nu-ți venea să ieși din casă, eu porneam la „vânătoare”. După o analiză a opțiunilor, în funcție de starea de spirit ce o aveam – căutam un loc „călduț” numai bun de stat la povești nenumărate dar și desfătare culinară – am decis să încerc Rochelle. Duminica liniștită, fără prea mult trafic, poate pentru că nici vremea nu îmbia la socializare, a făcut să ajung destul de repede pe strada Traian numărul 2. Am găsit o clădire frumoasă, din cărămidă, amplasată exact la colț de stradă, pe malul Someșului, cu o terasă spațioasă care în sezonul cald cu siguranță încântă. Și acum erau câțiva temerari, dar noi, fără ezitare am mers în interior.
Odată ușa deschisă am simțit un tropăit interior de bucurie cum tare îmi plăcea ceea ce vedeam. Restaurantul este foarte spațios, aerisit, gândit pe două nivele și plin de detalii ce generează un aer oarecum aristocrat, boem deopotrivă. Remarci încă de la intrare pereții din cărămidă roșie care dau un farmec aparte locului, multe tablouri de diferite dimensiuni, veioze elegante, în linii clasice, care conferă căldură spațiului și îl îmbracă într-o tentă cărămizie. Într-un contrast la fel de elegant, scaune negre alăturate unor canapele roșu bordeaux, uși și ferestre gri petrol iar într-un colț, exact înainte de ieșirea spre terasă un pian negru îți generează așteptări plăcute. Sporește curiozitatea, aduce senzația de intim, cald, apropiere. E o zonă extrem de cochetă, plină de culoare, cu flori, lumânări. O oază de încântare. O îmbinare între elemente moderne, contemporane și deopotrivă altele nobile, distinse, clasice, locul mi-a creat senzația unei așezări mari, boierești, impunătoare, dar fără a-și pierde căldura, armonia, intimitatea. Pe niște trepte de marmură încadrate de o balustradă din fier se face trecerea către etaj – acolo am ales să mâncăm. Perspectiva asupra zonei de parter este una impresionantă, îți bucură privirea și te lasă mut de uimire. E acaparatoare. Gândită în linii mai simple, mai puțin încărcată, partea de sus e dominată de ferestre mari, fotolii confortabile sau scaune „domoale” ca și culoare. Nici pe departe atât de ofertant în detalii decorative ca cel de jos, dar cu siguranță nici nu se dorea acest lucru. Aspectul dominant rămâne un tablou mare aproape cât un perete, „viu”, cu accente de roșu, ca o scenă dintr-un film clasic.

  • Facebook
  • Twitter

„Serviciile sunt corecte, prompte, amabile, însoțite de un zâmbet natural, disponibilitate în a te îndruma sau lămuri atunci când e cazul.”

Efortul trebuie răsplătit

Mic dejun, aperitive, două supe, feluri principale, paste, risotto, pizza și desert – acestea sunt în mare coordonatele meniului Rochelle. Vinuri, cele mai multe la sticlă, dar se găsesc și câteva la pahar, bere într-o diversitate demnă de menționat, multă cafea, milkshake, freshuri. Prețurile nu intră în categoria celor mici, ba sunt chiar peste medie urcând spre vârful ierarhiei dintre toate incursiunile gastronomice clujene de până acum. Ca și design meniul nu îți spune prea multe sau nu promite, deși, recunosc, se potrivește conceptual cu locul. Serviciile sunt corecte, prompte, amabile, însoțite de un zâmbet natural, disponibilitate în a te îndruma sau lămuri atunci când e cazul. Acel gen de atitudine în care prezența cuiva nu te agasează sau deranjează dar, totodată, atunci când ai nevoie de persoana respectivă este acolo. Da, am fost întrebați dacă mâncarea a fost ok, dacă să ni se mai aducă câte un alt pahar cu vin, ori poate un desert.
Cum îmi plac fructele de mare eram indecisă între midii marinărești în sos alb cu pâine de casă și orez sălbatic cu fructe de mare. Am fost îndrumată să aleg al doilea preparat în ideea că midiile nu sunt un fel prea consistent – de altfele găsiți în meniu la categoria aperitive. Pornită să găsesc acel „ceva bun”, înnebunită după fructe de mare iată două motive forte pentru care ardeam de nerăbdare să apară mâncarea. Nu-mi era doar să le degust, dar și să aflu cum voi fi surprinsă vizual. Căci în ultima vreme parcă alerg din ce în ce mai mult după acest aspect. Curiozitate spre a descoperi cum imaginația, flerul și priceperea unor oameni pot fi transpuse în farfuria ce îți e pregătită.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

Dar oare suntem cuceriți de gust?

Nu știu dacă mai mult de dragul scrierilor ori pentru gurmanda din mine, dar mereu când sunt însoțită gust și din ceea ce se comandă în jur. Asta după ce, nu de puține ori, în anumite situații influențez și alegerile. Nu a fost cazul acum; dar nu m-am dat în lături de a degusta niște penne cu pui, gorgonzola și ciuperci (29 Ron). Paste nu făcute în casă, ce-i drept, dar bune; poate o pată de culoare nu ar fi stricat prezentării. Într-o farfurie rotundă, adâncă, cuprinzătoare, albă, sub un strat abundent de „fâșii” Grana Padano – brânză italiană făcută din lapte de vacă parțial smântânit – penne pregătite așa cum trebuie, al dente, bucăți de pui și ciuperci gustoase, cărnoase se întâlniseră sub îmbrățișarea unui sos fin, potrivit la gust, textură și cantitate. Era armonie într-o farfurie.

  • Facebook
  • Twitter

Cât despre fructele de mare… în primul rând arătau tare apetisant. O farfurie similară, albă, lăsa somonul și nuanța intens portocalie a scoicilor să te fure aproape instantaneu. Așezate într-un echilibru cromatic, dar cu toate acestea deloc monoton. Orezul sălbatic în specifica nuanță alb-maro, scoicile dispuse într-o așezare concentrică, deschise atât cât trebuia, lăsau să se întrevadă corpul intens colorat pentru ca vedetele din zona centrală să fie creveții și calamarii. Cât de îmbietor mirosea. De parcă se reușise a se aduna într-o singură farfurie exact acele arome ce făceau să ți se topească simțurile. De plăcere, firește. Gustul intens al somonului și al fructelor de mare, savoarea lor inconfundabilă, textura fină, fermă, corpul plin erau foarte bine echilibrate de simplitatea orezului și senzația de ușor, proaspăt pe care o aducea. Toate gătite așa cum trebuie, condimentate cu pricepere altfel încât percepțiile să fie accentuate dar fără vreo notă exagerată, supărătoare se completau perfect. Un fel tare bun, sățios, surprinzător ce s-a impregnat puternic în memoria papilelor gustative. Atât de bun încât am făcut eforturi pentru a termina porția mai mult decât ofertantă. Dar chiar nu te lăsa sufletul – și gustul – să faci risipă. Prețul acestui fel: 39 ron.

  • Facebook
  • Twitter

Nu rămas bun, ci la revedere!

După ultima sorbitură de rose, noaptea deja instalată ne-a dat semn că e vremea să ne răspândim pe la casele noastre. Repejor am rezolvat toate aspectele legate de plată și urmați de un zâmbet cald – da, îl percepeam chiar dacă eram deja cu spatele – ne-am îndreptat spre ieșire. Nu, la pian nu cânta cineva. Dar chiar și așa atmosfera era tare bună. Parcă nici nu îți venea să ieși în întunericul și recele de afară. De ceva vreme nu am mai avut un sentiment așa intens că nu m-aș lăsa dusă dintr-un loc. Am mai aruncat o privire înainte de a ieși; o revenire era deja stabilită. Am rămas totuși cu o dilemă. Există și acum. De ce se numește Rochelle? Oare știți voi?

articole recente

DOT

Nu i-am găsit ușor. E drept. Poate în mod normal aș fi renunțat și nu aș fi luat a doua oară la rând, număr cu număr, strada Potaissa în găsirea acelui număr 10. Oricât de dragă mi-ar fi mie strada cu pricina. Căci o ador, pur și simplu! Dar asta-i o altă poveste.

citește mai mult

Let’s Coffee

Unele inițiative sunt cu poveste. Ies din cotidian, poate sunt chiar unice; au o identitate aparte și un loc clar definitiv. În alegerile și, de cele mai multe ori, în sufletele noastre. Poate nu sunt pentru toți, e drept. Dar pentru cei ce le simt cu adevărat și rezonează cu ele se dovedesc a fi minunata experiență completă.

citește mai mult

Kupaj

Deși mi-am stabilit să nu merg în restaurante abia deschise ci să le las răgazul să se „așeze” iar trecerea timpului să își pună amprenta asupra a ceea ce sunt cu adevărat, în cazul Kupaj mi-am cam încălcat propria regulă. Deși, e doar parțial adevărat căci deschiderea oficială din mijloc de februarie a fost precedată de o serie de evenimente organizate, la ceas de seară, încă de prin noiembrie. Ca un fel de preambul. Deci, adevărul e oarecum la mijloc.

citește mai mult
Share This