Rod

Dor de origini românești

17

IULIE, 2018

venit, văzut… scris

„Dor de origini românești”… cuvinte ce spun atât de mult, care promit să ofere senzații, gusturi cu aromă și savoare de demult. Esența unui loc ce se vrea, măcar gastronomic, o retragere din cotidianul tumultuos, acaparator, consumator de resurse de orice fel. Și apoi o deschidere către bun, curat, așezat. Asemeni vremurilor de odinioară când totul era gătit cu mare simplitate, dar, mai ales, cu mult suflet.
Am ajuns la Rod, într-o zi caldă de iulie, cam prima cu adevărat de vară din acest sezon. Dacă e să fiu întrebată ce restaurante din Cluj recomand, acesta apare mereu în alegerile mele deoarece, în afara unui meniu ieșit din tipar, cu multe reinterpretări și ofertă variată, nu e puțin lucru să găsești un loc în care ingredientele folosite sunt alese cu grijă, de la producători locali. Aici hrana ce ți se oferă are origini sănătoase. Restaurantul este unul din puținele din Cluj recomandat de către Conviviumul Slow Food Cluj Transilvania ca și certificare a originii și calității ingredientelor ce stau la baza felurilor servite.
În ziua amintită am mers pentru a testa ceva nou: meniul zilei, căci dacă e să fii familiar cu locul, poți fi tentat să îl încerci la prânz, poate chiar în compania unor parteneri de afaceri.

  • Facebook
  • Twitter

Designul, esența unei atmosfere aparte

Amenajarea spațiului a fost gândită cu o zonă interioară accesibilă pe tot parcursul anului și o alta, terasa, primitoare, cu un aer extrem de natural, multă verdeață. Astăzi însă voi povesti despre interior căci la ora la care am ajuns acolo terasa era deja plină și cum foamea ne încerca de ceva vreme nu am avut disponibilitatea de a aștepta eliberarea unei afară. Culoare, spații aerisite, frumoase, lemn în diverse forme de prezentare sunt elementele ce domină interiorul restaurantului. Exact ceea ce se vrea a fi locul din perspectivă gastronomică se întâlnește și la nivelul designului. Mesele gri, negre sau albe sunt instantaneu înveselite de scaune viu colorate – albastru, portocaliu, turquoise – toate din lemn, cu un design extrem de simplu dar fermecător. Locul are o deschidere largă, cu multe ferestre spre verdele terasei, ceea ce îți dă senzația că poți respira pe deplin. Sticle de vin, într-o poziționare corectă, orizontală, stau așezate sub niște stive de lemne gata tăiate parcă doar pentru a fi folosite, cuptorul de pizza încorporat într-o zonă de lucru, deschisă, trunchiuri de mesteceni, toate acestea dau o autenticitate aparte locului. Restaurantul are o prăvălie din care pot fi achiziționate bunătăți de la producătorii locali, dintre cele mai diverse – paste, brânzeturi, pește, dulcețuri, conserve, cârnați, băuturi – toate incluse în categoria de mâncare artizanală.

  • Facebook
  • Twitter

„Aici hrana ce ți se oferă are origini sănătoase.”

Un rai al alegerilor, o abordare pamântească a serviciilor

În ultima vreme locul începe să scadă, puțin deocamdată, în ceea ce privește calitatea serviciilor. Se simte lipsa personalului sau existența acestuia într-un număr insuficient. Aici nu fac referire la atitudine, maniera de abordare a clienților, ci strict la timpul de așteptare care și în ziua respectivă a fost destul de mare. În rest sunt atenți, amabili, implicați, cunosc meniul, ba chiar vin cu sugestii.
În privința băuturilor oferta este extrem de variată, cu influențe tradiționale, dar nu numai. Poți alege dintre sucurile de casă – bragă, socată, nectar de măceșe – cocteiluri nealcoolice cu denumiri de poveste – răsărit de câmpie, rodul pomilor – alcoolice, smoothieuri, freshuri, limonadă, bere la sticlă, dar și artizanală ori cidru, băuturi distilate, tradiționale sau nu. Separat meniu pentru vinuri, diversificat, oferite doar la sticlă. Dacă totuși poate fi prea mult, există vin la pahar, roșu, alb, rose ori prosecco.

 

  • Facebook
  • Twitter

 

Experiență gastronomică sau doar prânzul unei zile

La puțin timp după ce ne-am așezat la masă ne-au fost aduse meniurile pentru ca după o așteptare de vreo 10 minute să ni se ia comanda: ciorbă de fasole verde, tocăniță de pui, și opțiunea vegetariană cu supă cremă de legume la cuptor, mâncare de mazăre și același desert, banane caramelizate. Specificul locului ne-a făcut să optăm pentru socată și ghimbirată – neaoș și modern – o adevărată binecuvântare într-o zi așa caldă pentru niște oameni istoviți și însetați. Ciorba de fasole verde s-a dovedit un deliciu, cu un gust potrivit sub toate aspectele, dulce atât cât trebuia, priceput dreasă cu smântână onctuoasă parcă acum adunată de deasupra oalei de lut, plăcut înmiresmată de niște pătrunjel verde proaspăt tăiat. Reușea să îți trezească amintiri legate de gusturi autentice, de demult, când naturalul, prospețimea și savoarea erau cotidiene. Supa cremă de legume a venit întovărășită de niște crutoane, așa cum de altfel îi stă bine, ce erau cam prea îmbibate în ulei dându-le o textură greoaie și un iz dominant uleios, cam nepotrivit. Cu toate acestea, produsul principal era tare gustos, la rându-i cremos, o îmbinare de gusturi ale unor legume variate, într-o culoare îmbietoare, apetisantă.

  • Facebook
  • Twitter
  • Facebook
  • Twitter

 

Acum când foamea era oarecum potolită, nerăbdarea legată de sosirea felului principal se datora mai mult curiozității în privința gustului ori prezentării pentru că la acest capitol felurile servite la Rod surprind, acaparează și cuceresc. Fană a tocănițelor nu sunt și culmea, tocmai datorită unor amintiri din perioada copilăriei când era poate cel mai des fel de mâncare pregătit. Iar tocănița de pui exact la acea perioadă m-a dus cu gândul. Cu o singură excepție: cea pregătită în copilăria mea avea un sos potrivit de dens ca si textură, îngroșat atât cât trebuie pentru a fi savurat la fel de bine cu o bucată de pâine de casă proaspătă ori cu niște mămăligă gustoasă. Acum era mai mult ca o zeamă fără vreo consistență, ce băltea pe alocuri și nici prea bine nu arăta. În rest un gust oarecum neutru ce trebuia musai condimentat, măcar cu clasicele sare și piper, puiul suficient de bine făcut, dar nimic care să se lege armonios, să atragă ori să facă gustul memorabil. Cred că a fost una din cele mai fade feluri de mâncare și total lipsit de aromă. Mâncarea de mazăre nu arăta nici ea prea apetisant, așezată în farfurie deloc aspectuos, poate mai degrabă trântită, dar cu gust bun, puțin cam gras.
Bananele caramelizate erau de fapt felii de banane, puțin cam în putere căci aveau textură destul de dură, îmbrăcate într-un sos de caramel, ce părea puțin sărat la prima degustare, pentru ca apoi să îți lase o ușoară tentă amăruie iar la final combinația gândită să nu se prea potrivească.

  • Facebook
  • Twitter

Pe scurt

Prânzul sub forma meniului zilei a fost unul relativ mic, destul de corect în ceea ce privește prețul, dar fără prea mare legătură cu ceea ce obișnuiește Rod să ofere în materie de gust, savoare, aspect. Adică experiență desăvârșită. De data aceasta nu se putea vorbi de pachetul complet iar mâncarea nu a fost ceea ce îi caracterizează. Preturile din meniul a la carte sunt destul de mari, dar în deplină concordanță cu ceea ce reușesc oamenii aceștia să aducă în farfuriile noastre: ingrediente de calitate, proaspete, gustoase, imaginație debordantă și combinații aparte, savori autentice, prezentare cuceritoare. Împletirea aceea atât de reușită între tradiție, autentic și modernul zilelor în care trăim. Pentru toate acestea oricând voi merge să mănânc acolo, voi fi la fel de nerăbdătoare să încerc lucruri noi, să mă bucur de atmosferă bună, aparte. Da, voi continua să îi recomand.
Însă, pentru meniul zilei, mă gândesc că pot găsi variante mai potrivite. Dacă voi știți unele, nu ezitați să ni le spuneți!

articole recente

Klausen Burger

Uneori se întâmplă ca ambianța unui loc în care ajung să îl facă memorabil; alteori serviciile sunt cele după care mă topesc; sau poate în anumite cazuri mâncarea e atât de specială încât alte mici neajunsuri sunt trecute cu vederea. Foarte rar am ocazia să îmi petrec timpul într-o locație ce le are pe toate. Iar asta nu e prea îmbucurător. Spre exemplu, nu țin minte să fi mâncat vreodată ceva cu adevărat memorabil în locul în care am ajuns pentru masa de prânz într-o luni.

citește mai mult

Rochelle Restaurant&Pub

Oricât de mult mi-ar plăcea Clujul și m-ar încânta socializarea în frumoasa urbe, duminica seara nu obișnuiesc să ies; o o stare de fapt ce s-a împământenit. Se mai întâmplă însă ca unele duminici să fie altfel. Adică încă de dimineață îmi tot dă târcoale dorința de a mânca „ceva bun”.

citește mai mult

Nuka Bistro

Cum vă place? Nu comedia cu același titlu scrisă de William Shakespeare. Încă nu am început să scriu despre cărți. Ci, busuiocul; acea minunată plantă condiment. Cum vă place? Eu îl ador; e nelipsit din casa mea, îl folosesc cam la orice, de multe ori cam abuzez de el. Sau cel puțin așa se întâmpla până acum câteva zile.

citește mai mult
Share This