Shaorma: între iubire și indiferență
Sau poate un fel de manea a gastronomiei
20
IANUARIE, 2020
conversații gastronomice
Aceasta e o scriere doar pentru cei sinceri. Ce știu a-și recunoaște poftele și acționează sub imboldul lor. Sau, altfel spus, topicul e unul cu alergie. La ipocrizie. El dezbate răspicat, clar fără ocolișuri un subiect tabu: cât de mult iubim shaorma? După cum vedeți nici nu am mai pus problema dacă.
Am mai avut o dezbatere cu același subiect. Și atunci, de ce reluarea? Pentru că uitându-mă în jur văd că rămâne de actualitate. Și nu strică să mai vedem o dată ceea ce reprezintă în fapt acest fel de mâncare.
De ce s-a impus nevoia unei dezbateri
Mai în glumă, mai în serios, shaorma este controversată. A ajuns biata de ea subiect de discuții intense și motiv real pentru împărțirea oamenilor în tabere. Sunt cei care poftesc la ea, dar nu ar recunoaște nici în ruptul capului; nu e de nivelul lor și nicicând nu ar coborî „atât de jos”. Mai e categoria celor care o hulesc în principiu datorită atributului de nesănătos ce îi e asociat: puzderie de calorii nedorite, amestecuri ce te îngrașă doar cât le privești. Ei nu o aleg din considerente bazate pe decizia de a avea o alimentație sănătoasă.
Dar sunt și cei ce o iubesc, sunt topiți după ea, poftesc doar cât îi aud denumirea pronunțată. Ei o savurează de-a dreptul, s-ar înfrupta oricând din ea, cu precădere în varianta „cu de toate”. Și nu-s puțini deloc.
„La origini se servea alături de salată tabouleh (acea salată cu bulgur, roșii, ceapă, pătrunjel, mentă, rodie, ulei de măsline), vânătă, salată fattoush, murături, ananas și sosuri de bază de năut.”
Când, unde și de ce a apărut această ispită culinară
A venit vremea să dărâmăm niște mituri legate de acest fel de mâncare de origine arabă. Prima variantă a apărut încă din taberele medievale datorită nevoii de a face mâncare cât mai simplu și rapid. Războinicii înfigeau pe săbii diverse tipuri de carne și le frigeau la foc. Firește, se consuma de la exterior spre interior, pe măsură ce focul le rumenea, alături de diverse legume. Ușor și tare la-ndemână. Așa, ca pentru niște războinici ce n-aveau nici vreme și nici pricepere pentru cine știe ce feluri elaborate.
Termenul „shaorma” semnifică „rotativ” și are legătură cu maniera de pregătire a cărnii – de pui, vită sau miel. De altfel un atu îl reprezintă tocmai poziția verticală a cărnii în momentul coacerii precum și prezența laterală a focului. Nicidecum dedesubt. Astfel grăsimea topită de la dogoarea focului se arde și se scurge împreună cu toate substanțele nocive obținute în urma prăjirii. Nu rămâne în carne ce astfel e mai ușoară decât în cazul clasicelor grătare și mai sănătos preparată. Punct câștigat: shaorma.
Ce a fost inițial?
La origini se servea alături de salată tabouleh (acea salată cu bulgur, roșii, ceapă, pătrunjel, mentă, rodie, ulei de măsline), vânătă, salată fattoush, murături, ananas și sosuri de bază de năut. Dar și sos de rodie, usturoi sau brânză. Abundență de gust delicios. Combinații savuroase, cu tentă exotică, aparte și care nu puneau sănătatea ori greutatea în pericol. Grecii o preferă alături de legume proaspete și sos tzatziki recunoscut pentru prospețimea lui.
Până acum toate bune și frumoase căci avem carne pregătită sănătos, legume proaspete și delicioase și lipie, care dacă e din făină integrală, cu atât mai bine. Deci unde e problema?
Și unde s-a ajuns…
Ei bine, la noi rețeta a fost „îmbunătățită”. Pe lângă carne, de obicei pui sau vită, dar întâlnim și de miel, curcan ori porc, varză albă sau roșie, salată, castraveți murați, ceapă, roșii, porumb, pătrunjel, au apărut cartofii prăjiți și sosurile tip ketchup picante sau nu, cu usturoi și deja vestita maioneză. De aici, transformarea shaormei într-o adevărată bombă calorică și intrarea în categoria mâncărurilor rău famate.
Se pare că dacă am renunța la sosuri s-ar duce aproximativ 60% din caloriile unei porții. Mai scoatem și din cartofi… deja e altă treabă.
Și totuși, ce-i de făcut cu ea?
Că o preferăm la lipie – varianta aceasta a apărut abia prin anii 1950, în Germania – chiflă sau farfurie, moderația este cuvântul cheie. De ce să ne interzicem cu desăvârșire o experiență culinară altfel, când tot ce ar trebui să facem e să găsim un echilibru? Ca întotdeauna, alegerea e doar a noastră. Întru totul!
Voi în ce relație sunteți cu shaorma? Cât de des o comandați și cum arată farfuria din care vă înfruptați? Să fie oare din aceea cu de toate?!
articole recente
Plăcintă cu spanac și trei tipuri de brânză
Nu știu plăcintă care să se facă mai ușor decât aceasta. La un concurs al eforturilor raportate la rezultatul măsurat în gust bun, câștigă detașat. E minunată. Potrivită atât pentru cei mici cât și pentru mai marii casei, pentru cei ce ar devora absolut orice fiind pofticioși din fire, cât și pentru simandicoșii gastronomiei. E varianta perfectă pentru cei ce iubesc trufandalele pe care cu atâta drag ni le aduce primăvara și vor să se bucure de tot ceea ce au să ne ofere. Și au din belșug!
YUME Coffee Victor Babeș
E prima dată când se întâmplă să scriu despre un loc chiar când mă aflu în incinta-i. Și e interesant din cale-afară. Căci împărtășești impresii, trăiri autentice de la fața locului.
Pentru răsfăț culinar, tort de mere
V-am povestit, nu demult, cum mama ne pregătea tort de mere. Și cum el devenea dintr-un simplu desert – bun din cale-afară, e drept – dovada supremă de răsfăț. Și drag de noi. Deopotrivă era un fel de vestitor al sărbătorilor. Căci doar atunci ne bucuram de tot ceea ce avea să ne ofere.
Atelier de ornat turtă dulce
Febra sărbătorilor de iarnă deja ne-a cuprins. Se simte peste tot agitația specifică de parcă au intrat zilele în sac și timpul vrea să ne facă în ciudă cu trecerea mult prea rapidă; deopotrivă ne cuprinde o relaxare aparte și suntem copleșiți de bucuria din suflet pentru că urmează poate cea mai frumoasă perioadă din an. Răgaz, introspecție, tihnă. Pe toate le primim de vrem a le accepta.
Brutăria artizanală Grana
Am crescut cu pâine făcută în casă. Era nelipsită. Nu dintr-un moft, trend ori ceva similar. Ci din necesitate. La acea vreme nici prin cap nu-mi trecea că e vorba de pâine artizanală. Ori că i s-ar spune așa. Era firescul. Treptat a dispărut. Am devenit mai lipsiți de timp, poate.
Un dulce de la Vlad Mureșan
Deserturile, această reală nebunie a gustului și plăcere a simțurilor, trebuie să spună poveste ori să transmită gust? Să fie formă sau fond? Să ne acapareze vizual ori să genereze dependență în urma degustării? Ideal, câte puțin din toate.