Tortelli
La vita e bella în centru de Cluj
20
SEPTEMBRIE, 2018
venit, văzut… scris
Pastele… eterna încântare, fascinație dusă până spre obsesie a copiilor. Sau cel puțin așa se întâmplă în cazul nostru. Omniprezenta, uneori chiar agasanta întrebare: „Ce vrei să mai gătesc?” aduce, fără excepție, același răspuns. Încât, uneori mă gândesc că nici nu ar trebui să mai irosesc timpul pentru a o adresa. A devenit cam retorică. Iar ideea unui prânz ori a unei cine în oraș se rezumă la o alegere identică. Bine, poate prezint lucrurile cam inechitabil. Mai sunt și alte opțiuni… Una de fapt: pizza. Astfel încât, pentru mine, ieșitul la masă cu copilul de 9 ani din dotare e ca o resemnare gastronomică. Știu că oriunde mergem voi sfârși prin a mânca paste – asta dacă am noroc – căci, pentru a evita risipa și cum încă nu poate răzbi în lupta cu o porție întreagă, aceasta ajunge la mine. Acum poate spuneți că nu e așa grav, că se putea și mai rău căci e un fel de mâncare ofertant. Ei bine, în cazul nostru, nu. Pastele trebuie să fie mereu cu sos alb, ciuperci și, cu indulgență, ceva prosciutto. Dar mereu. Când am ajuns la Tortelli, în zona pietonală a Clujului, știam că soarta îmi va fi aceeași. Mai fusesem aici, doar fugitiv ce-i drept, și locul m-a atras prin design, dar, mai ales, prin atitudinea față de client și nevoile acestuia. Unde mai pui că pastele sunt home made, deci încântarea culinară extrem de promițătoare.
Nu doar pasiune pentru gust, ci și pentru ambianță
Am tot spus acest lucru și îl voi repeta până când sunt sigură că e bine înțeles: Clujul e din ce în ce mai fascinant, încântător, ofertant, surprinzător în ceea ce privește interiorul restaurantelor sale. Fără să stau prea mult pe gânduri aș putea enumera cel puțin cinci astfel de locuri. Pe nerăsuflate. Și tocmai am mai adăugat unul pe listă. Ajungând puțin poate prea devreme pentru ora prânzului și numărându-ne printre puținii friguroși, în interior doar două mese erau ocupate ceea ce ne-a dat posibilitatea să ne așezăm unde am poftit: lângă fereastră. Cromatica spațiului este una caldă, ce te duce cu gândul la pământ, așezare, calm. Chiar la intrare, un perete de cărămidă e gazda unei biciclete suspendată temporar din activitatea-i de bază, un altul, cu indulgență, susține niște sticle parcă aflate la taifas, pentru ca cel mai mare să semene cu o operă de artă, frumos pictat și cu o sumedenie de paste alăturate pentru a scrie pe el numele restaurantului. Borcane mari, ca din acelea în care bunica punea murăturile, ce se odihnesc pe câte un pervaz, pereții frumos și vesel desenați, barul și bucătăria aflate la vedere, o canapea verde, confortabilă pentru o masă mai mare, scaune la fel de primitoare pentru celelalte mese, mai mici. Cam acestea sunt coordonatele spațiului Tortelli, nu foarte mare și tocmai de aceea perfect adaptat pentru specificul restaurantului, cu note cuceritoare, detalii fascinante, atmosferă primitoare, ca a unui loc familiar.
„… o armonie vizuală dar, mai ales, o îmbinare perfectă a unor ingrediente bine alese pentru un echilibru desăvârșit.”
Zâmbet autentic și atenție către clienți
Pe lângă toate acestea se adaugă serviciile ireproșabile căci atitudinea este așa cum ar trebui să întâlnim mereu: caldă, zâmbitoare, binevoitoare, deschidere înspre solicitările clientului, comunicare excelentă. Este esențial să nu ți se dea senzația că deranjezi, că iriți cu cerințele tale și, mai ales, să nu simți că ești repezit. Iar aici toate acestea nu se întâmplă. Timpul de așteptare este scurt iar servirea cam… ireproșabilă.
Savoare italiană pe plaiuri transilvănene
Felurile din meniu sunt specifice bucătăriei italiene: paste clasice italiene dar răstălmăcite și pregătite după gustul gazdelor, după cum chiar ei ne spun în meniu, vreo 11 feluri la număr, paste speciale umplute cu ingrediente de sezon, două supe cremă, tot atâtea deserturi, cafea, ceaiuri, freshuri, limonade cu ingrediente aparte, băuturi răcoritoare, cocktailuri și destule sortimente de vin. Am fost plăcut surprinsă ca în dreptul fiecărui fel din meniu să găsesc o recomandare în privința vinului care s-ar fi potrivit cel mai bine.
Așa cum se întâmplă aproape de fiecare dată, am comandat un flat white care să fie adus înaintea mâncării – ceea ce pentru mine a devenit aproape un ritual. O supă cremă de roșii și una de ciuperci, tagliolini carbonara, paste caccio e pepe au fost alegerile pentru prânz. Dacă ai avut șansa să întâlnești gustul cafelei de specialitate îți va fi greu, dacă nu imposibil, să poți bea o altă cafea. Nici nu mă gândesc să spun „savura”. Iar asta nu din ipocrizie, moft, dorința de a fi în trend ci pentru că, pur și simplu, experiențele sunt incomparabile. Motiv pentru care, aleg să spun doar că la Tortelli nu se servește cafea de specialitate. Însă e o cafea chiar bună pentru cele din „rândul doi”.
Mâncare cu adevărat gustoasă
Altfel a stat însă povestea cu supa cremă de roșii: o armonie vizuală dar, mai ales, o îmbinare perfectă a unor ingrediente bine alese pentru un echilibru desăvârșit. O farfurie albă, rotundă, din categoria celor „maxi” punea bine în valoare nuanța intensă a supei, extrem de apetisantă, într-un roșu–portocaliu ca de toamnă. Culoarea vivantă era și mai bine accentuată de verdele frunzelor de busuioc iar când am primit piper proaspăt măcinat și parmezan ras, atunci tabloul a fost cu adevărat complet. Și gustul pe masură: lipsit total de aciditate – ceea ce mai rar se întâmplă – dulce atât cât e necesar, cu o textură fină, îmbogățit și trezit la viață de tăria piperului măcinat. Îmbrățișarea ploii de parmezan căzut peste întreaga farfurie a fost elementul care a legat totul pentru un plus de savoare.
Pastele, așa cum v-am spus, sunt din categoria celor făcute în casă. Iar acest detaliu se simte întotdeauna în calitatea produsului finit, net superior. Vă recomand din tot sufletul să le încercați dacă nu ați avut ocazia până acum. Cele de luni erau pregătite așa cum trebuie, aldente, cu textură onctuoasă, dar fără a fi grele, cu o senzație de proaspăt, simplu, însă nu liniar. Piperul și parmezanul proaspăt rase îmbogățeau gustul final reușind să ducă aceste paste printre cele mai bune gustate până acum. După fiecare degustare a felului primit eram întrebați despre cum e mâncarea, dacă totul este așa cum trebuie ori poate mai avem nevoie de ceva.
Atunci când companie la masă îți țin alți gurmanzi e aproape imposibil să nu fie testat și un desert. Zuppa inglese, cu specific clar italian, presupune pandișpan însiropat cu lichior, cremă de patiserie, de vanilie și ciocolată. Lichiorul folosit în rețeta originală (Alchermes) este puțin mai greu de găsit, motiv pentru care în diferite interpretări a fost înlocuit cu un sirop pe bază de băutură cu sau fără alcool, și de multe ori pișcoturile au luat locul pandișpanului. Dar, se acceptă. Îmbinate cu multă măiestrie, ingredientele amintite reușesc să subjuge total gustul printr-un desert cu adevărat delicat, de o consistență moale datorită blatului însiropat, fină din pricina cremelor folosite. Se servește rece căci înainte de a putea fi mâncat este pus pentru câteva ore la frigider. Se poate prezenta în porții individuale sau sub forma de tort, i se poate adăuga frișcă ori alte ingrediente de decor în funcție de imaginația ori inspirația de moment. E o rețetă ce poate fi făcută și acasă dar, dacă vreți să fiți răsfățați, puteți merge la Tortelli pentru a vă bucura de savoarea ei.
Când descoperi bun și bine e musai să se repete!
Serviciile au fost prompte până la final și atunci când am cerut nota ni s-a precizat că avem și un discount de 20% căci ne nimerisem la momentul potrivit, în circumstanțe favorabile: ofertă pentru prânz și meniu complet comandat. Am plecat conduși de zâmbetul natural al personalului și cu convingerea că sigur îi vom mai vizita cât de curând. Nu doar pentru că eu sunt nevoită să vânez toate locurile cu paste, dar cine și-ar refuza binele atunci când reușește să îl descopere?! Cu siguranță, nu sunt eu aceea!
articole recente
Plăcintă cu spanac și trei tipuri de brânză
Nu știu plăcintă care să se facă mai ușor decât aceasta. La un concurs al eforturilor raportate la rezultatul măsurat în gust bun, câștigă detașat. E minunată. Potrivită atât pentru cei mici cât și pentru mai marii casei, pentru cei ce ar devora absolut orice fiind pofticioși din fire, cât și pentru simandicoșii gastronomiei. E varianta perfectă pentru cei ce iubesc trufandalele pe care cu atâta drag ni le aduce primăvara și vor să se bucure de tot ceea ce au să ne ofere. Și au din belșug!
YUME Coffee Victor Babeș
E prima dată când se întâmplă să scriu despre un loc chiar când mă aflu în incinta-i. Și e interesant din cale-afară. Căci împărtășești impresii, trăiri autentice de la fața locului.
Shaorma: între iubire și indiferență
Aceasta e o scriere doar pentru cei sinceri. Ce știu a-și recunoaște poftele și acționează sub imboldul lor. Sau, altfel spus, topicul e unul cu alergie. La ipocrizie. El dezbate răspicat, clar fără ocolișuri un subiect tabu: cât de mult iubim shaorma? După cum vedeți nici nu am mai pus problema dacă.
Pentru răsfăț culinar, tort de mere
V-am povestit, nu demult, cum mama ne pregătea tort de mere. Și cum el devenea dintr-un simplu desert – bun din cale-afară, e drept – dovada supremă de răsfăț. Și drag de noi. Deopotrivă era un fel de vestitor al sărbătorilor. Căci doar atunci ne bucuram de tot ceea ce avea să ne ofere.
Atelier de ornat turtă dulce
Febra sărbătorilor de iarnă deja ne-a cuprins. Se simte peste tot agitația specifică de parcă au intrat zilele în sac și timpul vrea să ne facă în ciudă cu trecerea mult prea rapidă; deopotrivă ne cuprinde o relaxare aparte și suntem copleșiți de bucuria din suflet pentru că urmează poate cea mai frumoasă perioadă din an. Răgaz, introspecție, tihnă. Pe toate le primim de vrem a le accepta.
Brutăria artizanală Grana
Am crescut cu pâine făcută în casă. Era nelipsită. Nu dintr-un moft, trend ori ceva similar. Ci din necesitate. La acea vreme nici prin cap nu-mi trecea că e vorba de pâine artizanală. Ori că i s-ar spune așa. Era firescul. Treptat a dispărut. Am devenit mai lipsiți de timp, poate.