Twelve

Încep să apreciez din ce în ce mai mult locurile tihnite, confortabile, primitoare. Și în care poți mânca bine, firește. Nu știu dacă e de la anotimpul prin care trecem, ori de la vârsta mea ce sigur nu dă înapoi. Dar poate mai degrabă e de la tumultul absolut năucitor al vremurilor în care trăim, ritmul aproape sufocant, senzația că nu ne mai ajunge timpul. O cunoașteți, așa-i? Motive suficiente zic pentru a căuta cu ardoare și a ne bucura teribil atunci când găsim un loc ce ne oferă prilej de răgaz, de timp petrecut bine, pe îndelete. Momente din acelea în care putem sta cu noi înșine, dacă asta simțim. Să lucrăm, să contemplăm, să privim pe fereastră și să numărăm mașinile roșii. Cum, voi nu faceți asta? Să aducem și niște prieteni dragi, dacă asta ne dorim. Eu le spun locurilor acestea „casă departe de casă”.

Companie culinară ademenitoare

Se întâmplă ca tocmai să mai fi descoperit un astfel de loc. Mi-am propus să las pentru o vreme centrul și localurile-i arhicunoscute și să încep să explorez. Clujul nu se poate rezuma doar la locații ultracentrale și atât. Nu e cazul. O întâlnire de dimineață devreme, ce era musai să se încheie până la o oră când alții abia își încep brunchul, o dorință de a mai descoperi un loc fain pentru mic dejun – în afară de Roots, Eggcetera – m-au dus pe strada Constanța la numărul 12. Ce-i acolo? Ei bine, Twelve.
Recunosc, le-am studiat oferta culinară înainte căci nu aș fi vrut să merg 100% la risc. Nu atunci când îmi e foarte foame. Apropiații știu ce zic. Meniu extrem de variat, gândit pentru mic dejun și prânz mai târzior căci le putem trece pragul doar între 8 si 17 de luni până vineri. Nu mai puțin de 12 propuneri pentru mic-dejun ce te fac să analizezi bine înainte de a lua o decizie. Dintre acestea doar două sunt sandwichuri ceea ce mi se pare fenomenal. Nu sunt deloc fan al acestei opțiuni pentru prima masă a zilei. Dacă se întâmplă să vă aflați acolo pentru masa de prânz s-au gândit să vă încânte cu burgeri, supe, salate, paste, pizza, pește și carne. Plus desert făcut în casă: plăcintă cu mere, lava cake, carrot cake. Mi-a atras atenția piureul aromatizat cu ulei de trufe și acum nu-mi voi găsi liniștea până nu îl voi încerca. În caz că vreți să poposiți mai mult pentru a lucra, pentru o întâlnire cu prieteni sau doar că așa aveți chef, cu siguranță veți avea cu ce vă umple timpul. Cafea, ceaiuri, bere, vin, cocktailuri, băuturi răcoritoare, limonadă, smoothie, fresh vă pot ține companie. Prețurile, ca și produsele oferite, sunt variate, specifice Clujului, nu exagerate, dar nici foarte mici. Sunt echilibrate.

Ambianță cu drag de relaxare

În dimineața aceea serviciile erau asigurate de trei persoane. Atât. Dar cu toate acestea nu prea aveai ce reproșa. Nu am așteptat, am primit zâmbete, bunăvoința a două drumuri făcute la masa noastră căci ne–am decis mai greu. V-am spus că nu e simplu. Dacă aveam nevoie de ceva eram remarcați și ni se răspundea prompt. Cât despre ambianță, cred că sloganul îndemânatic pictat pe unul din pereți spune tot: „naturally sourced, market ispired”. Așa este și locul: natural, simplu, fără a se dori pompos ori extrem de dichisit. Dar frumos, cu detalii plăcute, încântătoare privirii, perfect încadrate ideii pe care vor să o transmită. Aceea de confort, loc primitor propice relaxării, în care poți petrece destins timpul, să fii tu însuți fără constrângeri sau norme de vreun fel. Pur și simplu ca o invitație la a poposi cât crezi de cuviință. Nu vei deranja pe nimeni și nici nu vei fi deranjat. Mult lemn – e nota dominantă căci totul pare a fi acaparat de el – încadrat în structuri metalice, negre, puternice. Lădițe suspendate ce te duc cu gândul la piețele bogate, încărcate de produse fel de fel, funii groase de ceapă roșie și usturoi, un cuptor gri ce sălășluiește între stive de lemne, pereți simpli din cărămidă, țevi gri, voluminoase, corpuri de iluminat impunătoare prin design, materiale ori mărime. Totul e „proaspăt”.

Mâncarea-i companie de vază

Mi-am comandat un flat white. Deși nu a fost o cafea rea, se percepea diferența comparativ cu cea de specialitate. Avea aromă, tărie, spumă și cremă de lapte dense, o prezentare frumoasă. Doar că Măria nu era aceeași. Foame fiindu-mi, teribil chiar, mi-am comandat english breakfast: ouă prăjite, fasole mexicană, pancetta, roșii, ciuperci, cârnăciori picanți, plăcintă din cartofi. Știam că e un fel sățios, complex, mare cantitativ. Dar rațiunea mi-a fost pe deplin întunecată de foame. Când mi-a fost adus, nu știam cu ce să încep mai repede așa de îmbietor arăta totul. Pe o farfurie ovală, ce semăna prin dimensiune mai mult a platou, așteptau cuminți patru jumătăți de french toast ce purtau pe ele semnele trecerii prin prăjire. Crocante la exterior, dar cu miez încă moale, deloc aspru erau așa cum trebuia. Lângă, le ținea companie două ochiuri cu un gălbenuș de un portocaliu acaparator. Pudrate cu boia dulce pentru dichisire și gust se remarcau prin cât de bine erau făcute: albuș coagulat, gălbenuș nu foarte tare ca de ou fiert, dar nici mult prea moale. Potrivite. Fasole mexicană roșie, cu boabe mari, cărnoase, aduse laolaltă de un sos legat, domolit condimentată se alătura unora dintre cele mai bune ciuperci mâncate vreodată. Aromate, cu textură fină, pline de savoare, duse puțin spre crocant printr-o gătire la foc. De departe însă pe deplin câștigătoare a fost plăcinta de cartofi: un gust plin, de mâncare bună. Cârnăciorii picanți și pancetta bine rumenită stăteau pe niște frigărui din lemn, mirosind ademenitor. Două felii de roșii abia luate de pe grătar mai aduceau cu picioarele pe pământ complexitatea atâtor savori și dădeau echilibru.

A fost cel mai bun english breakfast de până acum. Nu doar priceperea în a-l găti așa cum trebuie a fost cheia reușitei – căci orice găseai pe farfuria aceea era în cea mai bună variantă a sa – ci și inspirata alegere a componentelor. Mix bine gândit ce genera gust, arome așezate și un mic dejun copios. Așa cum trebuie să fie pentru a-ți începe ziua cu dreptul.
Omleta cu ciuperci s-a dovedit o încântare vizuală. Aceleași ciuperci apetisante, multe la număr și care te chemau de-a dreptul să le deguști își făcuseră loc printre ouăle bine rumenite. Și nu aveai cum să le reziști. Cum omleta e un pic mai dificilă, așa, ca o doamnă pretențioasă, i s-a adus ceva ajutor pentru a se face mai plăcută. Adică niște felii de roșii ochioase întinse în șir indian ca niște soldăței cuminți peste care picase o ploaie de germeni sănătoși și suculenți. O mână ca de artist a desăvârșit cu măiestrie întregul tablou prin linii frânte de un maro ca al ciocolatei topite. Doar că era o reducție de oțet balsamic.

Pot spune doar că sunt bucuroasă. A fost o incursiune fericită și cu folos. Am găsit un loc ce îmi e pe placul inimii; pentru acele zile în care vreau să mănânc bine într-o atmosferă degajată, prietenoasă. Sau să lucrez mai cu spor, dar în companie culinară. Unde mai pui că au carrot cake. Bătălia pentru cel mai bun din Cluj e încă deschisă. Să vedem cât de cuceritor va fi acesta!