YUME Coffee Victor Babeș
Pasiune pentru cafea de specialitate
30
IANUARIE, 2020
E prima dată când se întâmplă să scriu despre un loc aflându-mă în incinta-i. Și e interesant din cale-afară. Căci împărtășești impresii, trăiri autentice chiar de la fața locului. Simți și transpui în cuvinte. Cafeaua de specialitate e o poveste. Frumoasă, aparte, cuceritoare. Prin fiecare bob de cafea care se transformă în minunat lichid cu aromă inconfundabilă. Iar când afli că oameni care sunt în domeniu de multă vreme, mânați de pasiune și cunoaștere, își deschid cafenea, nu poți decât să te bucuri. Teribil de mult.
Unde-i aflați?
Așa a venit pentru mine vestea deschiderii cafenelei Yume. Plus curiozitate nedisimulată despre cum poate fi locul. Ce aduce altfel. Cu ce va încânta. Așteptam de ceva vreme să se întâmple. Și uite cum răbdarea mi-a fost răsplătită. Cei care știți unde se afla înainte Broadway deja ați aflat cum să o găsiți. Dacă mai sunt unii care nici măcar nu au idee despre ce vorbesc, vă spun adresa exactă: Victor Babeș nr.21.
„De ce să îi alegeți? Pentru cafea de specialitate bună. Prăjită chiar de către ei. Intensă și pregătită în rețete ce o pun cel mai bine în valoare.”
Ce descoperi?
Locul se prezintă tare fain. Așa cum te puteai aștepta dat fiind cine sunt cei care au generat inițiativa. Oarecum atipic poate în opinia unora, neconvențional și extrem de cald ca și atmosferă după părerea mea. O cafenea spațioasă, pe două nivele, gândită în linii moderne, simple, detalii intenționat nefinisate, cu scaune de bar și mese lungi, din lemn. La comun. Dar asta nu înseamnă că nu poți avea intimitate dacă asta îți dorești. Locuri sunt berechet. Un spațiu liber din multe puncte de vedere. Fără constrângeri. Genul acela de loc în care e imposibil să nu te simți super bine. Ești de-a dreptul în largul tău. Perfect pentru a savura o cafea bună, ceai ori ciocolată de specialitate, a lucra în tihnă și pace, a te întâlni cu prieteni ori cu treburi legate de job. Muzică faină se aude în fundal, băuturile sunt delicioase. Perfect pentru clipe de calitate. Te poți „uita” în locul acela. N-ai mai pleca.
Ce iubesc cel mai mult la decor? Pereții de sus vopsiți intenționat oarecum „în grabă”, nefinisat. Au niște culori de ți-e imposibil să nu le adori : roșu, mov, galben, turquoise. Dau viață spațiului și îl înveselesc indiferent de vremea de afară. E zona mea preferată. Apoi că descoperi mult lemn și combinații vizuale dintre cele mai diverse: ziduri perfect văruite, altele cu cărămida la vedere ce-ți lasă impresia că acolo mai e de lucru. Dar e doar o amăgire. Apoi că e spațiu. Mult. Teribil de mult. Ceea ce e fenomenal de bine căci nu se pretează doar relaxării, dar poți și lucra în tihnă. De fiecare dată când am fost pe acolo – și să se tot fi întâmplat de vreo 4 ori dacă nu chiar mai multe de atât – am văzut puzderie de oameni lucrând: la proiecte individuale sau în echipă, documentându-se, citind, redactând, participând la întâlniri de afaceri. Căci arhitectura locului îți permite sesizezi toate aceste detalii. iar senzația e tare faină.
Cu ce te așteaptă?
Servicii ca într-o cafenea ce te tratează extrem de deschis și prietenos. Dintr-acelea bune. Cum ți-ai dori să fie în toate locațiile de acest gen. Conexiunile se realizează instantaneu, discuții se pornesc. Simți că ești de-al locului deși poate te afli abia la o primă vizită. Oameni atenți, dispuși să îți răspundă tuturor curiozităților legate de cafea, prăjituri ori despre locul în sine. Oricât de multe ar fi ele zâmbetul le rămâne pe chip – și credeți-mă că știu ce spun. E pe testate. Comanzi ceea ce ți-a făcut cu ochiul, plătești, aștepți să-ți fie pregătite și ți le duci singur acolo unde decizi să poposești. Bine, dacă știi că poate nu prea te descurci, mai ales cu urcatul scărilor, băieții te ajută cu drag. Și ce e foarte important: mereu ești rugat să-ți spui părerea sinceră despre produse. Fie că-s băuturi ori ceva dulce. Tocmai pentru a fi cât mai bune, a răspunde preferințelor celor ce le trec pragul. Și asta se întâmplă atunci când munca e făcută cu și din pasiune.
De ce să îi alegeți?
Pentru cafea de specialitate bună. Prăjită chiar de către ei. Intensă și pregătită în rețete ce o pun cel mai bine în valoare. Nu multe la număr, dar alese pe sprânceană. Aici vei găsi cafea onestă cum îi spun eu. Fără adaosuri inutile. Apoi pentru ciocolata de specialitate și ceai tot cu aceeași proveniență. Ceștile sunt simple dar atât de fermecătoare și expresive. Realizate de ceramistul Ioan Sumedre Jr., Sumi pentru cunoscuți. Fără toartă, de parcă vor să faciliteze și mai mult îmbrățișarea mâinilor, albe, cu logo-ul inspirat pictat pe una dintre părți. Nonculori: alb și negru.
Apoi pentru patiserie – cheesecake, prăjitură cu crumble de mere, prăjitură cu lămâie și mac, negresă, biscuiți. Intenționează să adauge și meniu de brunch. Plus alte băuturi. Pe parcurs. Sunt încă abia la început. Prăjitura cu lămâie și mac e delicioasă… O combinație dulce-acrișoară, ce lasă conducerea gustului mai mult senzației citrice. Un blat dens, mici semințe ce pocnesc ca într-un joc hazliu la fiecare interacțiune. Generează trăiri similare celor unui desert făcut în casă. Biscuitele cu ciocolată și alune de pădure e minunat. Te copleșește cu aroma densă, pregnantă a micilor fructe atât de intense în aroma specifică. Le găsești la tot pasul în aluat căci ele știu a îmbelșuga gustul. Și prăjitura cu mere e tare interesantă: aromată, potrivit de dulce, cu gust bogat. Doar cheesecakeul a rămas netestat. Dar mai e vreme… Ciocolata caldă e mătăsoasă. Aromată și totuși delicată, cu un conținut foarte redus de zahăr, aproape înspre deloc, din boabe de cacao atent selecționate și de cea mai bună calitate. Așa își dovedește originile aparte. Iar cafeaua, e intensă. Cu adevărat bună.
Sunt deja motive berechet pentru care să îi descoperiți. Veți afla un spațiu cu adevărat aparte, cu atmosferă pe măsură, atât de specifică ideii de cafenea de specialitate. Îl găsesc frumos de atipic. Un nou loc fain în Cluj-Napoca ce sigur va fi pe gustul multora dintre voi. Abia aștept și meniul de brunch pentru completă bucurie a gustului. Mărturisesc că, totuși, am un regret: acela de a nu fi deschis și duminica.
articole recente
Plăcintă cu spanac și trei tipuri de brânză
Nu știu plăcintă care să se facă mai ușor decât aceasta. La un concurs al eforturilor raportate la rezultatul măsurat în gust bun, câștigă detașat. E minunată. Potrivită atât pentru cei mici cât și pentru mai marii casei, pentru cei ce ar devora absolut orice fiind pofticioși din fire, cât și pentru simandicoșii gastronomiei. E varianta perfectă pentru cei ce iubesc trufandalele pe care cu atâta drag ni le aduce primăvara și vor să se bucure de tot ceea ce au să ne ofere. Și au din belșug!
Shaorma: între iubire și indiferență
Aceasta e o scriere doar pentru cei sinceri. Ce știu a-și recunoaște poftele și acționează sub imboldul lor. Sau, altfel spus, topicul e unul cu alergie. La ipocrizie. El dezbate răspicat, clar fără ocolișuri un subiect tabu: cât de mult iubim shaorma? După cum vedeți nici nu am mai pus problema dacă.
Pentru răsfăț culinar, tort de mere
V-am povestit, nu demult, cum mama ne pregătea tort de mere. Și cum el devenea dintr-un simplu desert – bun din cale-afară, e drept – dovada supremă de răsfăț. Și drag de noi. Deopotrivă era un fel de vestitor al sărbătorilor. Căci doar atunci ne bucuram de tot ceea ce avea să ne ofere.
Atelier de ornat turtă dulce
Febra sărbătorilor de iarnă deja ne-a cuprins. Se simte peste tot agitația specifică de parcă au intrat zilele în sac și timpul vrea să ne facă în ciudă cu trecerea mult prea rapidă; deopotrivă ne cuprinde o relaxare aparte și suntem copleșiți de bucuria din suflet pentru că urmează poate cea mai frumoasă perioadă din an. Răgaz, introspecție, tihnă. Pe toate le primim de vrem a le accepta.
Brutăria artizanală Grana
Am crescut cu pâine făcută în casă. Era nelipsită. Nu dintr-un moft, trend ori ceva similar. Ci din necesitate. La acea vreme nici prin cap nu-mi trecea că e vorba de pâine artizanală. Ori că i s-ar spune așa. Era firescul. Treptat a dispărut. Am devenit mai lipsiți de timp, poate.
Un dulce de la Vlad Mureșan
Deserturile, această reală nebunie a gustului și plăcere a simțurilor, trebuie să spună poveste ori să transmită gust? Să fie formă sau fond? Să ne acapareze vizual ori să genereze dependență în urma degustării? Ideal, câte puțin din toate.